Polițiștii bârlădeni au identificat și reținut o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în municipiul Bârlad, județul Vaslui .
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au identificat și documentat activitatea infracțională a unui tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Bârlad, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în data de 12 martie 2022, ora 18:00, persoana bănuită de comiterea infracțiunii, folosindu-se de un pistol de jucărie, ar fi amenințat și deposedat, prin smulgere, un tânăr de 18 ani, de un telefon mobil. Infracțiunea s-ar fi produs pe strada Cetatea de Pământ din municipiul Bârlad.
Prejudiciul, estimat la 1.000 de lei, a fost recuperat integral.
În cursul zilei de ieri, 12 martie 2022, în baza probatoriului administrat, polițiștii bârlădeni au luat față de tânăr măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Tânărul a fost prezentat de către procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, Judecătoriei Bârlad, cu propunerea luării unei măsuri preventive. Față de prezumtivul autor a fost dispusă măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tânărului.
RECOMANDĂRI PENTRU PREVENIREA INFRACȚIUNILOR DE TÂLHĂRIE
În locurile publice:
· Evitați deplasările pe trasee situate în zone mai puțin circulate (câmpuri, parcuri, șantiere);
· Dacă din diverse motive trebuie să circulați după lăsarea întunericului, ocoliți locurile neiluminate ori în care se află unități cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice;
· Când observați că sunteți urmăriți de un individ (sau mai mulți), deplasați-vă prin zone intens circulate (chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului) și adresați-vă primului polițist întâlnit;
· Nu vă afișați ostentativ cu obiecte de valoare (lănțișoare, brățări, telefoane mobile atârnate la gât);
· Nu vă lăsați atrași în locuri dosnice de către persoane care oferă spre vânzare diverse produse/servicii.
În spații comune ale ale imobilelor:
· Nu permiteți persoanelor străine să intre în locuința dumneavoastră, indiferent de motivele invocate.
· La intrarea în imobil fiți foarte atenți pentru a observa dacă în hol sau în zonele întunecate nu se află persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracțiuni; nu stați cu spatele spre aceste locuri. Nici măcar atunci când deschideți sau încuiați ușa nu trebuie să pierdeți din vedere aceste lucruri.
· Orice persoană necunoscută care staționează fără motiv în spațiile comune ale blocurilor trebuie îndepărtată de urgență; alertați mai mulți vecini, iar dacă este cazul, apelați la cea mai apropiată unitate de poliție.
· Dacă sunteți agresați nu aveți rețineri în a țipa, o astfel de reacție îl poate determina pe infractor să vă lase în pace și să părăsească în grabă locul.
În cazul în care sunteţi victima sau martorul unei tâlhării, nu ezitaţi să anunţaţi Poliţia apelând numărul unic de urgenţe 112!