Copiii de peste Prut și din diaspora participă la o nouă serie de ateliere dedicate obiceiurilor de sărbători

0
87

Proiectul „Tradiții și obiceiuri de o parte și de alta a Prutului și ale românilor de pretutindeni” continuă în perioada sărbătorilor de Crăciun. Inițiat de Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, este derulat în parteneriat cu școli din Republica Moldova și din diaspora și constă din ateliere online dedicate tradițiilor și sărbătorilor, potrivit basilica.ro.

Scopul este ancorarea tinerilor români din lumea globalizată în valorile tradiționale „În lumea noastră, conştiinţa morală a tinerei generații este bulversată de numeroși factori care promovează modele nesustenabile, fără fundamente sănătoase pentru tineri”, transmit profesorii de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iași.

Atelierele au început luna trecută și se vor desfășura online până în data de 10 ianuarie 2022. Realizările copiilor sunt postate pe platforma Google Classroom în trei secțiuni, corespunzătoare celor trei cicluri școlare.

Copiii din ciclul primar pregătesc un jurnal în Word sau Power Point, cu gânduri și sentimente asociate fiecărei zile de sărbătoare din această perioadă: obiceiurile din fiecare familie (curățenia casei, a sufletelor), culegeri din folclor de la bunici și de la bătrânii satului. Jurnalul poate conține desene realizate de copii, fotografii, scrisori și compoziții proprii.

Copiii de gimnaziu vor pregăti povestiri din folclor scrise sau albume în care să noteze, printr-o imagine sau descriere, ce au făcut în fiecare zi de concurs legat de obiceiuri și tradiții de iarnă.

Liceenii vor realiza fișiere audio sau video de 2-4 minute, animații cu obiceiuri și tradiții de iarnă, compoziții proprii, tradiții cu care au crescut.

Toate materialele copiilor vor fi creații proprii și la final vor fi incluse într-o Bibliotecă virtuală.

La actuala ediție s-au înscris 200 de participanți de la școlile și parohiile din România, Republica Moldova și comunitățile de români din diaspora: Germania, Belgia, Irlanda și Regatul Unit.

Primul atelier a avut loc deja în preajma sărbătorii Sfântului Nicolae (5-6 decembrie). „Când eram mai mic și stăteam la bunica, ascultam mereu poveștile ei pline de mister”, a scris un copil din România.

„Eu cred că Moș Nicolae este cunoscut pentru bunătatea sa și pentru dragostea lui pentru copii. De aceea, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Moș Nicolae vizitează toți copiii din lume, chiar dacă au fost cuminți sau nu. Îmi iubesc bunica și îmi place să o ascult de fiecare dată.”

Coordonatoarele proiectului sunt prof. Floricica Morariu, împreună cu prof. Ines Crețu, prof. Simona Iuscinschi, prof. Lăcrămioara Tufescu de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Iași.