Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit luni pe ambasadorul desemnat al Turkmenistanului, Annamammet Annaiev, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare, prilej cu care a reiterat interesul României pentru transpunerea în realitate a proiectului Coridorului de transport mărfuri Marea Neagră-Marea Caspică, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis de MAE, cei doi interlocutori au avut un schimb de opinii asupra evoluţiei pozitive de ansamblu a relaţiei bilaterale, cu evidenţierea principalelor evenimente propuse a fi organizate în anul în curs cu aportul celor două părţi, la nivel bilateral, regional şi în cadrul UE.
Ministrul Teodor Meleşcanu a menţionat că Turkmenistanul continuă să fie un partener important al României în Asia Centrală. A subliniat importanţa consolidării cooperării bilaterale pe multiple planuri, evidenţiind conectivitatea între România şi Turkmenistan, inclusiv prin valorificarea oportunităţilor existente în plan regional, ca domeniu prioritar de acţiune. În context, a reiterat interesul României pentru transpunerea în realitate a proiectului Coridorului de transport mărfuri Marea Neagră-Marea Caspică.
Demnitarul român s-a referit la cooperarea în domeniul educaţiei ca la o altă direcţie importantă de creştere a interacţiunii, dat fiind interesul în creştere al tinerilor turkmeni pentru formarea profesională în instituţiile de învăţământ superior din România, precum şi deschiderea universităţilor din cele două state pentru a dezvolta programe de cooperare, bazate pe schimburi de studenţi şi cadre didactice.
Din perspectiva exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE în primul semestru al anului 2019, ministrul Teodor Meleşcanu a evidenţiat oportunităţile sporite de creştere a interacţiunii între cele două state în cadrul UE.
În finalul întrevederii, şeful diplomaţiei române i-a urat succes ambasadorului turkmen în îndeplinirea mandatului şi l-a asigurat de întregul sprijin al Ministerului Afacerilor Externe în desfăşurarea activităţii sale în România, se mai arată în comunicat.