Cluburile din fotbalul ungar pot din nou primi spectatori pe stadioanele lor, fără restricţii sanitare legate de coronavirus, a anunţat, joi, federaţia de la Budapesta (MLSZ).
Campionatul Ungariei s-a reluat la 23 mai, fără spectatori.
Din 28 mai, cluburile au putut primi suporteri, dar cu respectarea unor reguli, cum ar fi lăsarea a trei scaune libere între fani.
Federaţia a anunţat, joi, că ridică aceste restricţii, după ce starea de urgenţă sanitară s-a încheiat miercuri, la miezul nopţii.