Cum a reușit Rusia să supraviețuiască sancțiunilor occidentale și să mai aibă și excedent/ Putin a mers pe mâna tehnocraților, unii cu convingeri anti-război

0
82

Tehnocrații de vârf ai lui Putin au făcut totul pentru a sări în ajutorul liderului de la Kremlin după ce a declanșat războiul în Ucraina, reușind să aducă economia pe linia de plutire în ciuda sancțiunilor potențial devastatoare, relatează FT.

Tehnocrații s-au reunit înainte de invazia rusă în Ucraina pentru a îl avertiza pe Putin asupra  consecințelor potențial dezastruoase pentru economia Rusiei ale unei escaladări militare. Putin l-a ascultat pe Herman Gref, directorul băncii Sberbank, care a exprimat temerile colegilor săi economiști cu privire la efectele sancțiunilor occidentale într-o prezentare la reședința prezidențială din afara Moscovei, relatează Financial Times.

Gref, un aliat vechi al lui Putin, pe care îl cunoaște din anii `90, are reputația celui mai liberal din cercul extins de apropiați ai liderului de la Kremlin, un om care nu se teme să spună ce crede. La acel moment, tehnocrații erau îngrijorați de faptul că Kremlinul era pe cale să recunoască independența celor regiuni din Donbas, în estul Ucrainei. Sancțiunile occidentale ar crea panică pe piețele financiare și face economia să regreseze cu decenii, PIB-ul s-ar reduce cu o treime, iar banca centrală s-ar simți obligată să crească dobânzile diminuând sever veniturile.

Reacția lui Putin a fost să-l întrerupă și să întrebe ce ar putea face Rusia pentru a atenua cele mai rele consecințe ale sancțiunilor, au dezvăluit persoane familiarizate cu discuțiile pentru FT.

„Au fost suficient de curajoși pentru a îi cere o întrevedere. Dar nu au fost în stare să livreze mesajul. Nu au putut să prezinte singurul răspuns”, a spus una dintre aceste persoane despre faptul că tehnocrații au fost neputincioși să obțină ceva de la Putin.

Continuarea pe stiripesurse.ro