Cum alegi jucăriile potrivite pentru copilul tău? 5 recomandări

0
76

Copiii au nevoie de jocuri și jucării pentru a se dezvolta și a cunoaște lumea înconjurătoare. Jucăriile potrivite, la momentul oportun, vor contribui la sporirea distracției, dar și la amplificarea creativității și a imaginației. Pentru a le oferi copiilor tăi jucăriile potrivite trebuie să ai în vedere vârsta, preocupările lor, dar nu uita că și curiozitatea trebuie stârnită cu noi distracții. 

Jucăriile și jocurile sunt elemente importante în dezvoltarea armonioasă a copiilor. Relația copiilor cu mediul înconjurător, extinderea legăturilor și a sentimentelor față de ceilalți are legătură și cu jucăriile cu care se distrează de la vârste fragede. Așadar poate fi complicat să alegi jucăriile potrivite pentru copilul tău, dacă nu ai în vedere câteva criterii și sugestii pe care le-am pregătit pentru tine. 

1. Vârsta și dezvoltarea copiilor

Pe parcursul dezvoltării copiii au nevoie de jucării potrivite vârstei lor. Bebelușii se joacă ore bune cu jucăriile de dentiție, cele de înșiruit, construit, chiar și cu unele mingii. Pentru ei, dar și pentru copiii mai mari, până în jurul vârstei de 3 ani, ai la dispoziție o mulțime de jucării interactive, menite să încurajeze gândirea analitică, creativitatea și comunicarea. 

Pe lângă funcția lor de a stimula și încuraja limbajul, aceste jucării sunt educaționale, concepute special pentru stimularea abilităților motorii și cognitive, prin joacă. Astfel, jucăriile pentru baie interactive, alături de telefoane, telecomenzi, aparate foto, volane sau seturi de chei sunt perfecte pentru bebeluși, în timp ce jucăriile muzicale, roboțeii, mașinuțele, plușurile interactive, cu funcții multiple, sunt ideale pentru copiii care descoperă lumea cu forțe proprii. 

2. Funcțiile jucăriilor

Unele jucării au funcții multiple și deci cu ele vă puteți juca în multe moduri. Nu uita însă, că și o jucărie ceva mai simplă, cu puțină imaginație și un strop de creativitate, se poate transforma și crea o lume nouă în care vă puteți juca după pofta inimii ore bune. 

O simplă păpușă de plus sau o figurină poate să prindă viață în lumea pe care o creați, să vorbească și să vă ajute să construiți palate pentru prințese și cavaleri.  

3. Jucării de calitate

Întotdeauna trebuie să te asiguri că ai în vedere materialele din care sunt confecționate jucăriile și marcajele corespunzătoare. Cumpără jucării numai din magazinele dedicate, de calitate, chiar dacă ajung să coste puțin mai mult decât în alte locuri neautorizate. 

Nu uita să verifici dacă sunt concepute pentru vârsta copilului și dacă au părți mici care se detașează ușor. Copiii sunt inventivi și, într-un moment de neatenție, pot ingera sau aspira bucățelele mici. 

4. Rezistență și siguranță

La confecționarea jucăriilor autorizate nu sunt utilizate materiale și produse care ar putea să le pericliteze sănătatea copiilor. Jucăriile de calitate nu conțin substanțe chimice sau culori toxice, care ar putea interacționa cu pielea sensibilă a copiilor. 

Dacă este o jucărie de calitate alege un produs și ceva mai rezistent, pentru că un copil o va supune unor teste zilnice la care nu te-ai aștepta. 

Extra sfat: cumpără jucării care se pot curăța relativ ușor. Copiii le vor căra cu ei peste tot și la finalul zilei va trebui să le cureți sau să le dezinfectezi. 

5. Pasiune și interes

Dacă pentru bebeluși și copiii mici vei alege, de regulă, tot ce vei dori, cu cât cresc, copiii își formează personalitatea și va trebui să ai în vedere și acest lucru când pornești în căutarea unei jucării potrivite. 

Pentru intervalul de vârstă 3 – 5 ani alege seturi de jucării de construit, modelat, colorat, jucării de rol, puzzle-uri, mașinuțe, trenulețe, păpuși, animale, instrumente și ustensile diverse, pentru a le trezi interesul și curiozitatea. 

Începând cu clasa pregătitoare lucrurile se complică, pentru că cei mici știu ce vor și încep să ceară cam tot ceea ce văd în reclame. Acum este momentul să alegi pentru copii acele jucării care le stimulează abilitățile, încercând să îi ghidezi spre descoperirea pasiunilor. 

Nu este dificil să alegi jucăria potrivită pentru copilul tău, dacă ții cont de ideile de mai sus. Îți recomandăm să nu uiți să te joci cu copiii, să îi supraveghezi mereu, să îi încurajezi și să le oferi toată dragostea de care au nevoie, pentru ca viitorul adult să aibă dezvoltare armonioasă, dar și capacitatea de a face față problemelor zilnice. 

Sursa foto Pexels: 

https://www.pexels.com/photo/baby-girl-sitting-on-the-floor-playing-with-the-toy-car-5997609/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.