Cum arată Mari, de la Schimb de mame, celebră pentru expresia „Nu apă”. Transformarea este uluitoare

0
545

Cum arată Mari, de la Schimb de mame. Maria Tănase a participat la Schimb de mame în 2017, iar un an mai târziu avea să devină populară. Femeia a amuzat multă lume după ce a început să plângă când a aflat că familia la care a ajuns le dă apă la copii. Anii au trecut, iar Maria și fiicele sale s-au schimbat uluitor.

Cum arată Mari, de la Schimb de mame, celebră pentru expresia „Nu apă”. Transformarea este uluitoare

Schimb de mame este un reality show în care provocarea este maximă pentru mamele care vor să facă schimb de experiență. Fiecare ediție a emisiunii are noi personaje și aventuri de neuitat pentru mamele care vor să afle cum este și îm altă familie. Timp de o săptămână, două mame merg una în casa celeilalte, fără a se cunoaște, și le impune reguli membrilor familiei. Prin această experiență a trecut și Maria Tănase, care a participat în 2017 la „Schimb de mame”. Maria și Florin Tănase sunt din Goronești, Județul Vîlcea și au împreună două fete, Simona și Ana. Maria a mers in familia Lenuței și a lui Aurel, diN județul Teleorman. Odată ajunsă în familia Bălan, Maria a făcut senzație cu regulilele sale.
Femeia a început să plăngă în momentul în care a citit că cei doi copii ai Lenuței beau apă. Ulterior, aceasta a devenit populară și virală pe rețelele de socializare . Mii de clipuri și imagini au fost create de internauți, care au făcut glume pe seama atitudinii sale din emisiune. După mai bine de șase ani de la participarea sa în emisiunea „Schimb de mame”, Maria s-a schimbat complet. În vide-ul de prezentare al emisiunii, Maria spunea că este cocheta casei. Ei bine, în continuare, Maria se îngrijește și are grijă să arate foarte bine. În prezent, Maria este brunetă și și-a lăsat părul lung. Pe rețelele de socializare, doamna Maria este foarte activă și postează deseori imagini cu familia ei.

Fiicele Mariei s-au schimbat total

Simona și Ana, cele două fiice ale Mariei Tănase s-au transformat complet. Simona, mezina și rebela familiei s-a transformat într-o tânără frumoasă. Simona s-a vopsit blondă și adoră să fie activă pe rețelele de socializare. Ana, sora ei mai mare, s-a schimbat și ea, fiind o persoană la fel de rațională. Cele două fiice sunt apropiate de mama lor, care se mândrește la orice pas cu ele. În urmă cu câțiva ani, doamna Maria declara într-un interviu pentru huff.ro că experiența pe care a trăit-o în emisiune nu i-a schimbat stilul de viață.