Steatoza hepatică, popular cunoscută și sub denumirea de boala ficatului gras, apare în urma acumulării excesive de grăsimi la nivelul ficatului. Potrivit unor cercetări recente, combinația dintre acizii grași Omega-3 și probiotice poate avea efecte benefice la pacienții care suferă de steatoză hepatică non-alcoolică.
Boala ficatului gras înseamnă că există prea multă grăsime în interiorul ficatului, ceea ce, în timp, poate să afecteze funcția acestui organ și să provoace leziuni hepatice. Persoanele cu exces de greutate, diabeticii, hipertensivii și cei cu colesterol mărit au un risc mai mare de a dezvolta steatoză hepatică non-alcoolică.
Multe persoane afectate pot să nu aibă niciun simptom care să le atragă atenția, dar dacă acestea apar în cele din urmă, pot include oboseală severă, slăbiciune, pierdere în greutate, îngălbenirea pielii sau a ochilor, vene în pânză de păianjen și mâncărime de lungă durată. Consultul medical este important, deoarece, dacă nu se iau măsuri, steatoza hepatică poate duce la ciroză, o afecțiune mult mai gravă, care poate avea consecințe fatale, potrivit doc.ro.