Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii recomandă populaţiei să-şi ia anumite măsuri de protecţie pentru a preveni infectarea determinată de înţepăturile de ţânţari. Astfel, suntem sfătuiţi să evităm expunerea prin purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci şi pantaloni lungi; să utilizăm substanţe repelente de ţânţari; să montăm plase la ferestrele locuinţelor pentru a împiedica pătrunderea insectelor; să desecăm băltirile de apă din preajma casei dacă ele există şi să îndepărtăm recipientele în care se acumulează apa şi gunoiul menajer.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii recomandă autorităţilor administraţiei publice locale să intensifice măsurile de dezinsecţie în localităţi pentru a preveni răspândirea infecţiei cu virus West Nile. Potrivit unui comunicat la Ministerului Sănătăţii, aproximativ 80% din persoanele infectate nu au simptome. Dacă apar însă febra, durerea de cap instensă, durerile musculare, vărsăturile, erupţiile cutanate, ni se recomandă să mergem la cel mai apropiat cabinet medical. În cazurile severe, care afectează cel mai frecvent persoanele peste 60 de ani cu afecţiuni cronice – cancer, diabet, hipertensiune, boala renală cronică, pot apărea şi alte simptome, precum rigiditate a gâtului; sensibilitate crescută la lumină; convulsii; frisoane; oboseală cronică şi slăbiciune musculară. Supravegherea privind infecţia cu virusul West Nile a debutat încă din luna iunie şi până în momentul de faţă nu au fost raportate cazuri în ţara noastră, potrivit aceluiaşi comunicat.
„În ceea ce priveşte alte boli transmise prin intermediul ţânţarilor precizăm că cele câteva cazuri de malarie înregistrate în fiecare an sunt cazuri izolate, depistate la persoane care au călătorit sau provin din zone în care există malarie. Infecţia cu virus West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înţepătura de ţânţar şi nu există cazuri de malarie cu transmitere secundară prin intermediul ţânţarilor. Nu există vaccin sau tratament antiviral specific pentru infecţia cu virus West Nile“, se mai spune în comunicat.