Cum se mananca corect un peste

0
170

Este posibil ca uneori sa fim confruntati cu situatii dificile in timpul servirii mesei, iar modul in care se mananca unele feluri de mancare ridica probleme, deoarece exista in codul bunelor maniere diverse reguli pentru a consuma diverse preparate.

Lumea codului bunelor maniere este una pretentioasa, ce impune reguli atat de conduita, cat si de etica, dar si in gastronomie si in sfera servirii mesei, cum ar fi respectarea aranjarii si amenajarii unei mese atunci cand o pregatim pentru invitati. Va poate surprinde, dar unele fructe se mananca cu furculita si cutitul, cum ar fi perele sau merele, iar strugurii, ciresele si caisele cu mana. Ouale fierte se servesc in suporturi speciale, destinate servirii acestora, kiwi se taie in doua si se mananca continutul cu lingurita iar fragii si capsunile cu mana.

Unele preparate din peste folosesc pestele sub forma de fileu, altele il includ sub forma medalionului (in cazul somonului, spre exemplu), iar la unele preparate puteti chiar sa primiti la masa un peste intreg, cu cap si coada. Cel mai important aspect legat de modul in care mancam un peste este ca nu vom folosi un cutit obisnuit deoarece pestele nu se mananca la fel ca friptura. Exista un cutit special destinat pestelui, iar acesta se foloseste de fapt la dezosare si uneori ca un ajutor la mancat. Daca pestele are oase, pe acestea le vom pune din gura pe furculita, si doar in situatii iesite din comun le putem lua cu doua degete. Este drept ca mancatul pestelui necesita o indemanare speciala, dar daca stiti regulile va fi usor.

In primul rand este nevoie sa taiati coada, capul si aripioarele pestelui si sa le mutati in alta parte a farfuriei sau intr-o alta farfurie, prevazuta pentru resturi, si apoi va trebui sa filetati pestele, adica sa inserati cutitul pe langa sira spinarii, despicand pestele de la un capat la celalalt. Dupa ce ati realizat aceasta taietura, puteti fie sa trageti sira spinarii afara, fie sa scoateti sira spinarii dupa ce desfaceti pestele ca o carte, fie sa mancati intai partea de deasupra apoi scotand sira spinarii, sa puteti manca si partea de dedesubt. Pielea se poate manca, depinzand de ce fel de peste este (unii o considera delicatesa, iar pielea anumitor specii nu are o textura placuta sau un gust bun) iar la taierea pestelui vom folosi exclusiv furculita. Cutitul poate fi folosit doar la dezosare si doar in situatii extreme vom folosi cutitul pentru a taia pestele efectiv, scrie ecuisine.ro. Atunci cand pestele este servit sub forma de medalion sau file, avem mult mai putin de lucru, si este importat de stiut ca exista restaurante unde chelnerii se ocupa cu dezosarea pestelui ce urmeaza a fi servit de catre client.

Exista reguli pentru consum si in cazul fructelor de mare, de asemenea si tacamuri speciale pentru acestea, cum ar fi cutitasul special pentru midii si stridii, o lingurita pentru icrele de Manciuria sau clestele pentru crabi si languste. Cunoscand regulile legate de consumul lor si experimentand de cateva ori, pestele si fructele de mare nu vor mai reprezenta un moment dificil in timpul servirii mesei!