Cum vrea Ciolos sa rezolve problema reformei administratiei publice

0
75

Premierul Dacian Ciolos a declarat marti ca o reforma a administratiei nu se face in cateva luni de zile, nu poate fi finalizata pana la sfarsitul anului, dar poate fi demarat un proces care ulterior sa fie continuat „si nu in ideea de a da afara oameni sau de a arata ca unii sunt buni sau altii mai putin buni”.

„Daca constatam ca in anumite domenii, pe anumite categorii profesionale, in administratie avem oameni care au mai mult sau mai putin un nivel de competenta care sa corespunda cu ceea ce ar trebui ei sa faca, se pot pune la punct in urmatorii ani cu program de formare profesionala si sa conditionam o anumita progresie ierarhica sau un grad de functionar de anumite competente care sa fie dovedite”, a explicat premierul dupa intalnirea de lucru de la MDRAP.

El a adaugat ca va fi nevoie si de modificari legislative in unele cazuri.

„Am constatat ca, daca venim cu un tablou clar a ceea ce vrem sa facem si sa fim foarte realisti cu ceea ce putem sa facem, eu consider ca putem avea sustinerea politica in Parlament pentru modificarea legilor respective, in urmatoarele luni, pana la sfarsitul legislaturii actuale si, in paralel, sa incepem si pregatirea aplicarii legislatiei respective. Sunt unele lucruri care pot fi facute doar prin modificarea legislatiei. Unele lucruri pot fi facute doar prin hotarari de guvern, altele doar printr-o mai buna organizare in administratie sau aplicarea legislatiei care exista deja si care nu a fost aplicata”, a sustinut Ciolos.

In context, premierul s-a referit la necesitatea stimularii cooperarii intercomunale voluntare. „Din punctul meu de vedere, cu elementele pe care le am, cred ca am putea merge pe o stimulare a cooperarii intercomunale voluntare in sensul ca primarii sa stimuleze comunele sa gandeasca proiecte in comun. Cred ca am putea construi pe anumite experiente pozitive care exista deja.

Ma gandesc la grupurile de actiune locala, care functioneaza deja cu finantare din programe de dezvoltare rurala, tocmai pentru a implementa anumite strategii rurale care tin si de partea de dezvoltare rurala si am putea extinde experienta aceasta si pe alte tipuri de cooperare intercomunala, pentru ca oamenii sa guste din utilitatea cooperarii pe anumite proiecte”, a precizat Ciolos.

Cat priveste partea de reforma a functiei publice, el a spus ca saptamana viitoare va fi format un grup de lucru in aceasta directie, in sensul de a creste calitatea si performanta administratiei.

„Intentia mea este sa venim, probabil chiar saptamana viitoare, asa cum avem un grup de lucru ministerial pe legea salarizarii unitare, cu un grup de lucru pe pregatirea reformei administratiei publice, in sensul de a creste calitatea si performanta administratiei pentru ca in urmatoarele doua – trei luni sa putem veni si cu pachetul de propuneri legislative si alte tipuri de decizii pe care trebuie sa le luam”, a afirmat Ciolos.

La randul sau, vicepremierul Vasile Dancu, ministru al Dezvoltarii Regionale, a declarat ca in urma discutiilor cu seful Executivului a constatat ca reforma nu poate fi dusa intr-un singur domeniu, pentru ca, daca vorbim despre reforma administratiei si a statului, „ea trebuie sa mearga in acelasi timp cu toate celelalte”. „Pentru ca suntem interconectati in ceea ce priveste administratia publica si deciziile publice. Modul in care folosim resursele nationale, in care dezvoltam strategii chiar si economice”, a spus Dancu.