Cumul de infracţiuni comise şi 1000 de euro plătiţi pentru a se afla la volan

0
82

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism deşi nu deţinea permis de conducere şi, în plus, a prezentat la control un document fals.

În data de 06 noiembrie , în jurul orei 22.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca – I.T.P.F. Iași, aflaţi în misiune specifică pe raza localităţii Liveni, judeţul Botoşani, au oprit un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetăţean român în vârstă de 27 de ani.

Tânărul a prezentat pentru control un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Belgia, pe care era aplicată fotografia sa şi datele sale de identificare.

“În urma verificărilor efectuate, colegii noştri au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Tânărul a declarat că documentul a fost obţinut în Belgia, contra sumei de 1.000 de euro.” declara cei de la politia de frontiera

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.