„Cupa incluziunii prin șah – Satu Mare”, organizat de Asociația Stea în parteneriat cu Clubul de Șah Gambit Huși și Școala Gimnazială “Lucian Blaga” Satu Mare

0
121

Coeziune de grup, emoții și uneori lacrimi după rundele de șah, îmbrățisări și multe încurajări, muncă în echipă în cadrul atelierelor de dezvoltare personală și sport organizate în paralel cu concursul, momente de fericire la nominalizarea câștigătorilor, acesta a fost tabloul zilei de sâmbătă, 2 aprilie, cu ocazia desfășurării turneului „Cupa incluziunii prin șah – Satu Mare”, organizat de Asociația Stea în parteneriat cu Clubul de Șah Gambit Huși și Școala Gimnazială “Lucian Blaga” Satu Mare în cadrul proiectului „EduȘah – empowermeni și incluziune prin șah”.

Scopul principal al acestui concurs a fost să ofere participanților, copii și tineri din diferite medii sociale, din județele Satu Mare, Vaslui și Iași, legitimați și nelegitimați la cluburi de șah, cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani,  oportunități de interacțiune pozitivă prin sport, promovând solidaritatea și incluziunea socială a celor aflați în dificultate. 50 dintre participanți au fost copii din medii vulnerabile din județele Iași, Vaslui și Satu Mare care din octombrie 2021 sunt implicați în programul de dezvoltare personală prin șah derulat în cadrul proiectului “EduȘah – empowerment și incluziune prin șah”.

Musafirii din Moldova au sosit la Satu Mare joi seara și au petrecut 3 zile participând alături de copiii de la Asociația Stea la un program plin de activități interactive ce a cuprins antrenamente comune de șah, activități de mindfulness și dezvoltare personală, sport, vizită la Muzeul Județean din Satu Mare și o ieșire comună la cinema. Copiii au avut ocazia să socializeze unii cu alții, bucurându-se de aceste experiențe, punând în aplicare strategiile învățate în cadrul proiectului și legând noi prietenii.

Remus, 8 ani, de la Clubul Pionul Campion Satu Mare a venit însoțit de mama lui care spune că pentru fiul ei a fost primul eveniment de acest gen: “Pentru Remus acest concurs a fost ocazia perfectă de a interacționa cu alți copii, chiar și mai mari, de a trăi emoțiile unei competiții pentru prima oară, de fi motivat să joace în continuare și de a deveni din ce în ce mai bun la șah. Vă mulțumesc!”, a afirmat aceasta.

Câștigătorul turneului la categoria OPEN A este David-Nicusor Anghel de la Asociația Club de Șah Gambit Huși cu 5 puncte. Cel mai bun rezultat al unui sportiv de la Satu Mare a fost obținut de Anghelus Alexandru-Mihai de la Liceul cu Program Sportiv Satu Mare cu 4.5 puncte. Cea mai bună performanță a unui sportiv de la Asociația Stea a obținut-o Fabian Roman care a concurat pentru prima dată la categoria avansaților (OPEN A) cu șahiștii cei mai buni din concurs, reușind să obțină locul IV la grupa de vârstă de peste 14 ani. Cea mai bună șahistă de la Asociația Stea, care a concurat tot pentru prima dată la OPEN A, este Adriana Pașcu, urcând pe podium pentru a doua oară în acest an.

Un număr de 15 copii de la Asociația Stea au reușit să urce pe podium, 8 fete și 7 băieți: 3 copii au obținut locul I, 5 copii au obținut locul II și 7 copii au obținut locul II,I la diferite categorii.

Copiii de la Asociația Club de Șah Gambit Huși au obținut în total 26 de locuri pe podium dintre care 12 fete și 14 băieți, fiind vorba de 9 copii cu locul I, 10 copii cu locul II și 7copii cu locul 3.

 

“Experiența câștigului prin forțe proprii este extrem de valoroasă pentru toți copiii, cu atât mai mult pentru cei vulnerabili, a căror viață de zi cu zi este adesea afectată de situații în care sunt discriminați pe criterii etnice și/sau economice. Cupa Incluziunii la Șah – Satu Mare a reprezentat un eveniment prin care, împreună cu toți cei care s-au implicat, am reușit să-i facem pe copii fericiți. Să le arătăm că nu contează de unde vii, dacă ai încredere în tine și muncești, vei obține rezultate frumoase. Astfel de momente cu puternic impact emoțional sunt pietre de temelie pentru clădirea stimei de sine a copiilor și reprezintă o sursă importantă de motivație pentru a nu abandona școala. Atmosfera creată la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Satu Mare și a fost una de prietenie, fair-play și solidaritate. Evenimentul și-a atins scopul, copiii având ocazia să trăiască o experiență adevărată de incluziune!”, a declarat Cristina Bala, directorul Asociației Stea.

Proiect derulat de Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Clubul de Șah Gambit Huși și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a programului „În stare de bine”.