Curtea Suprema a SUA sustine Sudanul intr-un caz legat de despagubiri dupa atacul contra USS Cole

0
80

Curtea Supremă a SUA a respins marţi decizia unei instanţe inferioare ca marinarii americani răniţi în atacul din 2000 asupra distrugătorului USS Cole să primească 314,7 milioane de dolari ca despăgubiri din partea Sudanului, pentru presupusul său rol în atentatul comis de reţeaua teroristă Al-Qaida, relatează Reuters, potrivit agerpres.ro.

Decizia adoptată cu 8 voturi pentru şi unul împotrivă de judecătorii Curţii Supreme reprezintă o victorie importantă pentru Sudan, care neagă că ar fi ajutat în vreun fel Al Qaida să comită atacul din Yemen.

Sudanul a fost susţinut în acest caz de administraţia preşedintelui american Donald Trump, care a argumentat că o decizie împotriva Sudanului poate influenţa modul în care este tratat guvernul SUA de instanţele străine, având în vedere că Statele Unite resping notificările judiciare primite la ambasadele americane.

La 12 octombrie 2000, 17 marinari americani au fost ucişi şi alţi peste 30 au fost răniţi într-un atac sinucigaş cu o barcă, produs în timp ce distrugătorul staţiona pentru aprovizionare în portul Aden din sudul Yemenului. Şi nava a fost avariată, fiind ulterior reparată şi redată în serviciu.

În 2010, 15 marinari răniţi şi trei membri de familie au dat în judecată guvernul Sudanului pentru sprijin material acordat reţelei teroriste, iar în 2012 un judecător federal din Washington a stabilit că guvernul sudanez trebuie să plătească 314,7 milioane de dolari – între 4 şi 30 de milioane fiecărui reclamant. La baza acelei decizii a stat faptul că Sudanul nu a răspuns în termenul de 60 de zile prevăzut de lege la plângerea remisă Ministerului său de Externe prin intermediul ambasadei sudaneze din Washington.

Sudanul a făcut apel în cele din urmă, în 2014, susţinând că o plângere nu poate fi predată ambasadei, ci trebuie trimisă "printr-o formă de corespondenţă ce necesită o recipisă semnată" şi "adresată conducerii Ministerului de Externe".

Separat, un judecător din New York a ordonat unor bănci să predea active sudaneze pentru a duce la îndeplinire, parţial, decizia din 2012, ordin menţinut în 2015 de instanţa de apel din New York.

Marinarii au criticat poziţia administraţiei, notând într-un document legal că decizia acesteia "de a lua partea unui stat sponsor al terorismului (…) este inexplicabilă".