Fabrica Dacia din Mioveni va construi si versiunea cu volanul pe dreapta a lui Duster, destinata pietei din Regatul Unit. Aceasta era produsa doar in India, dar cererea a dus la necesitatea fabricarii in doua uzine, scrie automarket.ro.
Versiunea cu postul de conducere pe partea dreapta a lui Duster era fabricata la uzina Renault din Chennai, India, dar necesitatile diviziei britanice a marcii Dacia au dus la introducerea acesteia in productie si la alta uzina.
Reprezentantii Dacia au motivat mutarea unei cote de productie la Mioveni din motive logistice, fiind mai avantajos transportul unitatilor din Romania decat din India pe o piata aflata in plina crestere pentru Dacia.