Dacia tine grupul Renault pe linia de plutire – Vanzari record in plina criza a grupului francez

0
56

Grupul auto francez Renault, proprietarul Dacia, a raportat marţi o scădere de 6,7% a vânzărilor globale în primul semestru al acestui an, pe fondul încetinirii pieţei auto mondiale, dar a subliniat că noile modele ce vor fi introduse în a doua jumătate a anului îi vor permite să îşi majoreze vânzările, transmite Reuters potrivit Agerpres.

În primele şase luni din 2019, grupul Renault a vândut 1,938 milioane de vehicule la nivel mondial, cu 6,7% mai puţin faţă de cele 2,08 milioane unităţi vândute în perioada similară a anului trecut, însă scăderea vânzărilor Renault a fost mai mică faţă de contracţia de 7,1% înregistrată de piaţa auto mondială. Vânzările au rămas stabile în Europa, pe o piaţă care a înregistrat o scădere de 2,5%, însă în regiunile din afara Europei vânzările grupului Renault au urmat şi ele tendinţa de diminuare semnificativă înregistrată la nivel mondial. 

În schimb, marca Dacia a înregistrat un record de vânzări în primul semestru, cu 311.024 vehicule vândute, cu 10,6% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, precum şi o cotă de piaţă record de 3,3%, în creştere cu 0,4 puncte procentuale, graţie performanţelor înregistrate de noile Duster şi Sandero.

"Chiar dacă nu a lansat noi produse, Renault a reuşit să îşi menţină cota de piaţă în primul semestru al anului, deşi piaţa a înregistrat un declin semnificativ", a declarat directorul de vânzări de la Renault, Olivier Murguet. Potrivit acestuia, în a doua jumătate a anului grupul se va concentra pe lansarea cu succes a următoarelor versiuni ale modelelor Clio şi ZOE în Europa, a modelului Arkana în Rusia, Triber în India şi Renault City K-ZE în China. 

Pentru ansamblul acestui an, Grupul Renault se aşteaptă la o scădere a pieţei auto mondiale comparativ cu 2018, dar nu a precizat care este reducerea la care se aşteaptă. La finele lunii aprilie, Renault miza pe un recul al pieţei mondiale de 1,6% în acest an. Piaţa auto europeană ar urma să fie stabilă, în timp ce piaţa din Rusia ar urma să înregistreze o contracţie de 2-3%, aceasta fiind a doua cea mai importantă piaţă pentru grupul Renault. 

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.