La inceput de februarie se sarbatoreste Intampinarea Domnului sau Stretenia; Stretenia ghetii; Filipii de Iarna; Martinii de Iarna; Ziua ursului (Martinul cel mare); Tarcolitul viilor.
In aceasta zi, 2 februarie biserica sarbatoreste un eveniment important din viata pamanteasca a Domnului nostru Iisus Hristos, sarbatoarea numita ,,Intampinarea Domnului“ una din sarbatorile crestine domnesti in amintirea Intampinarii Pruncului Iisus de catre dreptul Simeon. Sarbatoarea a fost instituita in Palestina prin secolele III-IV. Prima mentiune a sarbatorii in cauza este un memoriu de calatorie a pelerinului Egerie, care a participat la marcarea zilei Intampinarii Domnului la Ierusalim in anul 382. Dupa 40 de zile de la nasterea Sa, Pruncul Sfant a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vietii religioase a natiunii. Dupa legea lui Moise femeia care a nascut un prunc de parte barbateasca nu avea voie sa intre in Templul domnului timp de 40 de zile. La implinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu si aducea jertfa Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificarii. Prea Sfanta Fecioara, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a nascut fara stricaciune pe Izvorul Curatiei si Sfinteniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie legii timpului.
La baza acestei sarbatori stau doua componente importante mitice, care au evoluat, trecand din era pagana la cea crestina si ajungand pana in zilele noastre. Este vorba intai de toate de intalnirea (la inceput in paganism) intre cele doua anotimpuri personificate – iarna si primavara, care a devenit in crestinism sarbatoarea Intampinarii Domnului, consacrata primirii pruncului Iisus de catre batranul evlavios, dreptul si tematorul de Dumnezeu Simeon la templul din Ierusalim; iar in cel de-al doilea rand, ritualul pagan al purificarii cu foc si apa, care a devenit in crestinism curatirea Maicii Domnului in cea de-a 40-ea zi dupa nasterea lui Iisus, la templul din Ierusalim.
Ideea intalnirii celor doua anotimpuri sta la baza formelor denumirii populare a sarbatorii denumita Stretenia, Stratenia s.a. Termenul provine din slavona veche „vstrecea” – intalnire, intampinare. Cuvantul slav a evoluat aproximativ astfel: vstrecea – vstrecenie – stratenie.
Trebuie sa mentionam si ce de-a doua componenta a Streteniei – sarbatoarea romana a purificarii. La romani in februarie – luna premergatoare Anului Nou (cand acesta se marca la 1 martie) – era timpul purificarii, ispasirii pacatelor, in preajma inceputului lucrarilor in camp; purificarea se facea cu ajutorul focului si apei. In procesul formarii mitologiei crestine ideea intalnirii imaginare a iernii cu primavara, fiind completata cu traditia pagina a purificarii (la romani) si totodata cu vechile sarbatori ale ursilor, lupilor din preajma primaverii s-au transformat treptat in sarbatoarea crestina a Intimpinarii Domnului.
Astfel este edificator faptul, ca denumirile populare de astazi ale sarbatorii Intimpinarii Domnului la catolici contin si cuvantul luminare: Curatirea Maicii Domnului cu lumanari, Sarbatoarea luminarilor s. a. Deci ritualurile de folosirea a focului si apei in paganism au devenit, in era crestina, traditii bisericesti cu lumanari aprinse, cu agheasma.
Se considera ca luminarile aprinse in ziua sarbatorii Intimpinarii Domnului vindeca de boli si necazuri, cu ele sunt binecuvantati tinerii casatoriti etc. Pastrand traditiile vechi si astazi in ziua de Stretenie la biserica se face agheasma, se oficiaza servicii divine, la care enoriasii stau cu lumanari aprinse in maini, pe care apoi le pastreaza, aprinzandu-le la diferite ocazii. Dupa slujba din biserica crestinii cumpara luminari pe care le sfintesc si le daruiesc unul altuia, pentru sanatate, lumanare si in semn de binecuvantare.
Intampinarea Domnului sau Stretenia este, prin traditie, ziua cand se intampina
iarna cu primavara si cand, prin intermediul ursului, care iese atunci din barlog,
se pot face previziuni meteorologice importante. In acest sens se desfasurau
si ceremoniile de propitiere pentru rodul viilor (Tarcolitul viilor). Daca isi strica ursul barlogul sau, in aceasta zi, cu toate ca afara e frig, primavara este aproape; daca el iese afara in aceasta zi, insa intra din nou in barlog, cu toate ca afara este frumos, va fi inca iarna. Ursul in aceasta zi iese din pestera sa afara si joaca jur-imprejur si, daca este soare si-si vede umbra, atunci se baga in barlog si nu iese, ci mai doarme inca sase saptamani, caci chiar atat mai tine iarna; iar daca nu-si vede umbra, atunci ramane afara si iarna se intrerupe. Pe langa sarbatoarea ursului, o mai putem mentiona si pe cea a boului. Nu este vorba numai de protectia deosebita pe care trebuia sa o primeasca pentru a nu fi
atacat de urs sau lup. In vederea apropiatelor munci ale campului, vitele cornute erau hranite direct din mainile oamenilor, nu cu furca, ca un semn al respectului fata de ele. Atunci erau reiterate vechi functii fertilizatoare „unde calca boul, izvoraste apa“ si oraculare „daca bea boul apa in urma lui, iarna va trece iar anul va fi manos iar daca boul bea apa ce curge din strasina, anul va fi mai sarac pentru albine si oi “. In traditia populara se spune ca daca boul sau vaca bea apa in acea zi din urma lui, este un semn ca trece iarna iar anul va fi manos.
Martinii de Iarna, trei la numar, cad totdeauna patruzeci de zile dupa Craciun, astfel incat cel de mijloc, numit si „Martinul cel mare“, cade totdeauna de „Intampinarea Domnului“. Martinii se serbeaza cu nelucrare contra lupilor caci ei in acea zi se imperecheaza. Cine lucreaza in aceasta sarbatoare cade in boala si i se stramba gura, mainile si picioarele. Se zice ca cine n-a tinut l-a intampinat diavolul si a zacut mult timp. Stretenia se tine pentru sanatatea copiilor si pentru sporul casei pentru a feri oamenii de foc, de opareala si de inec. Se tine ca sa fereasca campul de lacuste si insecte daunatoare. Nu se taie cu foarfecul, din cauza gandacilor forfecari. De Stretenie nu se matura casa pentru ca pasarile sa fie sanatoase, stupii productivi si sa fie belsug in casa.
Pentru sarbatoarea Streteniei nume care simbolizeaza o divinitate mitica populara la fel ca si baba Odochia, care, dupa capriciile si firea ei schimbatoare, contradictorie (specifice pentru inceput de februarie), stabileste caracterul vremii.
In traditia populara se spune ca daca trece Stretenia peste apa dezghetata, atunci se manie si-si face pod de gheata peste dansa ca sa treaca dand viscol si ger asa de mare ca ingheata toate apele. Iar daca trece Stretenia iar pe apa se afla gheata, atunci e semn ca are sa fie cald. Daca Stretenia gaseste pamantul fara zapada si gheata, apoi numaidecat a doua zi trebuie sa ninga si sa fie ger, daca insa este zapada, apoi atunci de la Stretenie inainte incepe timpul primavaratic si al caldurii. In aceasta zi se intampina iarna cu vara si se iau la lupta. Vara zice ca de acum iarna sa se duca, ca vine ea, dar iarna nu se da si se lupta. Astfel satenii au deprins multe semne privind timpul si rodul anului curent. Atunci, cand soarele este tot mai sus pe cer si noaptea e tot mai mica, incepe a se calatori iarna. Daca in aceasta zi este cald si vremea moale, atunci va fi vara calduroasa si imbelsugata; iar daca in aceasta zi e frig, ger sau viscol, atunci vara va fi friguroasa si neroditoare. Daca-i senin si frumos in aceasta zi, va rodi graul; daca-i posomorat, pacla, nu se seamana mult grau, crezand ca nu se face. Daca la Stretenie e zi frumoasa, atunci pana la Sfantul Gheorghe tot asa va fi, iar daca numai dimineata e frumoasa atunci vremea va fi rea.
Iubiti cititori, sa speram ca de Intampinarea Domnului ursul nu se va speria de umbra lui.
Dan HORGAN
Bibliografie:
– Adrian Fochi – Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
– Arthur Gorovei. – ,,Credinti si superstitii ale poporului roman” Editura, Grai si Suflet – Cultura Nationala” Bucuresti, 1995.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului roman”, Editura Paideia 2001.
– Elena Niculita Voronca – ,,Datinile si credintele poporului roman”, Editura Polirom Iasi 1998.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Sarbatori si obiceiuri romanesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile si mituri. Calendarul taranului roman 2000”, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999.
– Ion Talos – ,,Gandirea magico-religioasa la romani”, Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sarbatorilor Romanesti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Stiuca – ,,Sarbatoarea noastra cea de toate zilele”, editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Romulus Vulcanescu – ,,Mitologie Romana”, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sarbatorile la romani” Editura “Grai si Suflet – Cultura Nationala”, 2001.
– Tudor Pamfile, ,,Mitologia romana”, Editura ALL, Bucuresti, 1997.
– Vietile Sfintilor, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.