„Acoperamantul Maicii Domnului”, aceasta sarbatoare mai este cunoscuta in credinta populara si sub denumirea de Pocroave, denumire ce vine de la cuvantul slavon „pocrov” cu semnificatie aici de acoperamant al pamantului cu bruma sau cu zapada. Se crede ca cele mai adanci radacini ale traditiilor sarbatorii ajung pana la perioada agriculturii primitive, sarbatoare precrestina cu data fixa, dedicata unei divinitati meteorologice ce marcheaza intrarea in anotimpul rece, atunci cand pamantul se acopera de zapada.
„Acoperamantul Maicii Domnului” este sarbatoarea cu care se incheie cele doua luni ale anului, august si septembrie, in care este cinstita in mod deosebit Maica Domnului. Anul bisericesc este diferit de anul civil, el incepand la 1 septembrie si incheindu-se la 31 august. De aceea, sarbatorile cele mai importante ale inceputului si sfarsitului de an bisericesc sunt inchinate Maicii Domnului, pentru ca ea este „inceputul mantuirii oamenilor”.
In constiinta oamenilor s-a facut asociatia intre acoperirea pamantului cu bruma si acoperirea capului fetelor mari imbroboditul cu basma la nunta, ca semn al trecerii la statutul de femeie maritata. Fetele mari se rugau divinitatii ,,Pocroava” sa le acopere capul cu par bogat si frumos, pentru a fi placute flacailor, dar si sa le acopere capul in sensul maritatului. Parul lung era un insemn al puterii si divinitatea se indura adesea de rugaciunile fetelor, dandu-le par frumos, ajutandu-le astfel sa-si gaseasca ursitul mai repede.
Se considera ca, in era crestina biserica a adaptat la ziua aceasta o sarbatoare religioasa cu sens apropiat Acoperamantul Maicii Domnului. S-a facut legatura intre notiunea acoperirii pamantului cu bruma si continutul traditiei crestine care povesteste urmatoarele: Odata la Manastirea Vlahilor din Constantinopol stateau si multi greci care se rugau la Dumnezeu sa-i izbaveasca de dusmani. Iesind afara staretul manastirii, cuviosul Andrei, privind spre cer, a vazut-o pe Maica Domnului, inconjurata de sfinti, rugandu-se la Dumnezeu pentru neamul omenesc. Maica Domnului a luat acoperamantul de pe cap si l-a intins deasupra crestinilor, care se aflau la manastire. Acoperamantul, se spune, ca stralucea mai puternic decat soarele. Dimineata tot orasul stia despre minunea vazuta de Sf. Andrei. De la aceasta intamplare, in amintirea minunii, a ramas sarbatoarea numita Acoperamantul Maicii Domnului.
Intru cele mai de pe urma cumplite vremi, cand s-au inmultit pacatele noastre, s-au inmultit si primejdiile asupra noastra, cand s-au implinit cuvintele Domnului: „Ca se va scula limba peste limba si imparatie peste imparatie, si va fi foamete si ciuma, si cutremure pe alocuri“; cand ne supara pe noi navalirile celor de alt neam, razboaiele cele dintre noi si ranile cele purtatoare de moarte, atunci Prea Curata si prea binecuvantata Fecioara Maria Maica Domnului ne da noua acoperamantul sau sa ne acopere, si sa ne pazeasca pe noi sub acoperamantul sau nevatamati.
In unele zone, de Procoave, vitele sunt stropite cu apa sfintita, pentru a fi ferite de boli in sezonul rece.
Femeile cinstesc sarbatoarea prin post si rugaciuni la Maica Domnului pentru a fi acoperite si sa aiba in paza casa si familia de toate primejdiile: de inec, de boli, de foc, de cumpana, de napasta, de duca-se-pe-pustii, de uciga-l-toaca si de vrajmasul cel rau.
Sarbatoarea Pocroavelor se respecta si astazi, chiar daca se tine post, in multe zone fiind si hramul satului. Astfel ca tinerele fete se impodobesc astazi ca pentru nunta pentru a avea parte de o casnicie lunga si fericita si isi servesc rudele si oaspetii cu placinte umplute cu mere sau cu dovleci.
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea”, Ed. Minerva, Bucuresti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului roman”, Ed. Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinti si superstitii ale poporului roman” Ed. ,,Grai si Suflet – Cultura Nationala” Bucuresti, 1995.
– Cornel Dan Niculae – Leacuri si remedii magice din Carpati. Magia si fiintele fantastice din arhaicul romanesc. Editura: Electra, 2011
– Elena Niculita Voronca – ,,Datinile si credintele poporului roman”, Ed. Polirom Iasi 1998.
– Gh. F. Ciausanu – „Superstitiile poporului roman” Ed. Saeculum Bucureszi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Ed. Fundatiei Culturale Romane, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul romanesc” Dictionar, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sarbatori si obiceiuri romanesti”, Ed. Elion, Bucuresti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile si mituri. Calendarul taranului roman 2000”, Ed. Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999.
– Ion Talos – ,,Gandirea magico-religioasa la romani”, Dictionar, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sarbatorilor Romanesti”, Ed. Humanitas, 1998.
– Narcisa Stiuca – ,,Sarbatoarea noastra cea de toate zilele”, Ed. Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Laptes – „Timpul si sarbatorile taranului roman” , Ed. Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie romaneasca”, Ed. Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara romaneasca. Editura: Minerva, Bucuresti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Ed. Cartea Ortodoxa, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri si credinte traditionale romanesti”, Editie digitala, 2009
– Romulus Vulcanescu – ,,Mitologie Romana”, Ed. Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sarbatorile la romani” Ed. “Grai si Suflet – Cultura Nationala”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele romanilor, Ed. Grai si suflet – Cultura nationala, Bucuresti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia romana”, Ed. ALL, Bucuresti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sarbatorile la romani”, Ed. Saeculum I.O., Bucuresti 1997.
– Vietile Sfintilor, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor 1998.