Chiar daca in acest an cade la inceput de primavara, ,,Sambata Mosilor de Iarna” prima dintre cele sapte sambete ale mortilor din an, sarbatoare ce cade inaintea lasata secului de carne pentru Postul Mare in care in toate bisericile ortodoxe se pomenesc pe toti cei care au trecut pragul lumii de dincolo. De astazi se incep pregatirile pentru intrarea in Postul dinaintea Invierea Domnului. Mai gasim alaturi de Mosii de Iarna, Mosii de Vara in sambata dinaintea Pogorarii Duhului Sfant si Mosii de Toamna in prima sambata a lunii noiembrie.
Rudele decedatilor merg la cimitir unde impodobesc mormintele cu flori, aprind lumanari si tamaie, impart coliva si pachete cu alimentele preferate de defunct, alimente ce au fost in prealabil sfintite la slujba de pomenire de la biserica.
De Mosii de Iarna, de regula, se dau de pomana sarmale, placinta, vin, coliva, colaci si fructe impreuna cu doua lumanari, care au rolul de a lumina calea si de a incalzi sufletele raposatilor. In trecut, fiecare sateanca cu frica de Dumnezeu, ducea si lasa la biserica un colac, o lumanare si o sticla de vin si lasa un vas plin cu faina alba de buna calitate, ,,cat pentru o prescura”, si sapte sau cinci oua, iar la ultima pomenire, colac, vin si lumanare.
De „Mosi“ pot fi pomeniti doar cei care au trait in armonie cu randuielile bisericesti. Nu pot fi pomeniti sinucigasii, pentru ca prin fapta lor, au refuzat darul vietii primit de la Dumnezeu.
Batranii satului isi amintesc ca Mosilor de iarna erau numiti Mosii de piftii sau sambata piftiilor. Este singura zi in care se mananca racitura sau piftie. Cele ramase pe a doua zi erau aruncate sau oferite ca hrana porcilor pentru a nu se imbolnavi de friguri, pe timpul verii, toti cei din casa.
In fiecare anotimp avem cate o sarbatoare in care cinstim pe cei adormiti pe langa „Mosii de iarna“ (simbata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne), „Mosii de primavara“ (de Macinici), „Mosii de vara“ (simbata dinaintea Rusaliilor), „Mosii de toamna“ (in prima simbata din luna noiembrie).
Pentru cei ce nu stiu inca, coliva, se prepara din grau fiert in amestec cu zahar, cu miere si cu arome. Ea simbolizeaza trupul celui trecut in nefiinta, iar leganarea vasului cu coliva in sus si in jos pe brate pe timpul cantarii ,,Vesnica pomenire” reprezinta legatura sufleteasca a celor vii cu cel adormit. Bobul de grau din coliva este simbolul invierii mortilor, Asa cum graul este semanat si rodeste, la fel si trupul omului ingropat va invia „intru nestricaciune“ cum propovaduiesc Mantuitorul si Sfantul Apostol Pavel. Dulciurile si aromele adaugate in prepararea coliva, simbolizeaza virtutile celui adormit si ale sfintilor invocati in rugaciune. Prescura sau colacul, aduse la slujba de parastas, facute tot din grau ca si coliva, pastreaza, aceiasi simbolistica ritualica. In unele zone ale tarii, colacul si prescura se numesc chiar ,,parastas”.
Vinul dus la biserica si aflat pe masa alaturi de coliva si de colac, se stropesc in forma de cruce, coliva si mormantul. Acest obicei este preluat din vechile ritualuri romane de inmormantare, legate de cultul mortilor, numite „libatiuni”, adica stropire sau varsare ritualica. Insa, in practica noastra crestina, vinul este simbolul uleiului aromat cu care a fost uns trupul lui Hristos dupa moarte de catre femeile mironosite. Vinul si painea sunt elementele specifice Tainei Sfintei Impartasanii iar lumanarile care se infig in prescuri si in coliva simbolizeaza jertfa pentru cel adormit.
Sa ne rugam la bunul Dumnezeu sa nu dam uitarii aceste obiceiuri frumoase!
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului roman”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinti si superstitii ale poporului roman” Editura ,,Grai si Suflet – Cultura Nationala” Bucuresti, 1995.
– Cornel Dan Niculae – Leacuri si remedii magice din Carpati. Magia si fiintele fantastice din arhaicul romanesc. Editura: Electra, 2011
– Elena Niculita Voronca – ,,Datinile si credintele poporului roman”, Editura Polirom Iasi 1998.
– Gh. F. Ciausanu – „Superstitiile poporului roman” Editura Saeculum Bucureszi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul romanesc” Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sarbatori si obiceiuri romanesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile si mituri. Calendarul taranului roman 2000”, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999.
– Ion Talos – ,,Gandirea magico-religioasa la romani”, Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sarbatorilor Romanesti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Stiuca – ,,Sarbatoarea noastra cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Laptes – „Timpul si sarbatorile taranului roman” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie romaneasca”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara romaneasca. Editura: Minerva, Bucuresti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxa, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri si credinte traditionale romanesti”, Editie digitala, 2009
– Romulus Vulcanescu – ,,Mitologie Romana”, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sarbatorile la romani” Editura “Grai si Suflet – Cultura Nationala”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele romanilor, Editura Grai si suflet – Cultura nationala, Bucuresti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia romana”, Editura ALL, Bucuresti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sarbatorile la romani”, Editura Saeculum I.O., Bucuresti 1997.
– Vietile Sfintilor, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.