În fiecare an, ziua de 14 februarie ne pune pe fiecare dintre noi, creştinii ortodocşi, într-o mare dificultate printr-un dublu paradox: În primul rând, ,,Valentine’s Day” de care a auzit toată lumea, astfel încât, oricine o poate defini rezumativ drept ,, marea sărbătoare” cu vagi cunoştinţe despre viaţa celui sărbătorit.
În al doilea rând, mulţi dintre noi suntem contrariaţi de faptul că în această zi, 14 februarie, nu regăsesc în Calendarul Creştin Ortodox niciun sfânt care să poarte acest nume. Aşadar, nu greşim atunci când afirmăm că Valentine’s Day, cu tot ,,marketing-ul” aferent pe care-t târâie după el, este în România – si nu numai – o ,,copleşitoare sărbătoare” din care lipseşte tocmai sărbătoritul.
Sărbătorile tradiţionale sunt surâsul unui neam. La noi, românii, este îndeajuns să te nimereşti la una dintre sărbători pentru a afla, fără cuvinte, o istorie de sute sau chiar mii de ani. În ciuda caracterului ultra comercial, profan şi a lipsei de substanţă a “Zilei Indrăgostiţilor”, 14 februarie are însă unele rădăcini istorice și mitice care merită a fi investigate. Ziua de Sf. Valentin la popoarele de rit catolic și protestant este învăluită de mister, legendă şi controversă. Este vorba despre o perioadă a anului asociată în mod tradiţional cu dragostea şi fertilitatea. Acum are loc căsătoria sacră dintre Zeus şi Hera la Athena, precum şi festivalul roman în cinstea zeului fertilităţii, Lupercus, şi Iunonei. În secolele III-IV se sărbătoreau la Roma, Parentalia şi Feralia, zilele purificării, între 13 şi 18 februarie. 13 februarie este ziua dedicată păcii, armoniei, iubirii, familiei.
A doua zi de Parentalia, Lupercalia, este pusă în legătură şi cu o ipostază a zeiţei Iunona, Iuno-Lupa, lupoaica ce i-a hrănit pe Romulus şi Remus. Preoţii lui Lupercus (luperci, din colegiile Quintilliilor şi Fabiilor) săvârşesc un ritual de purificare ce implică sacrificiul de capre şi consumul de vin.
Una dintre aceste sărbători ceva mai nouă, ce este drept, a devenit și Valentine's Day sau Ziua îndrăgostiţilor cum le place românilor ortodocși să spună. Această sărbătoare, indiscutabil, are în ea o forţă amețitoare de posesie. Mai rău decât demonii. Deşi românii au aflat de existenţa ei după anul de graţie 1989, iar mulţi încă învaţă să-i pronunţe corect numele, posedă pe an ce trece tot mai mulţi români, stârnind mai multă entuziasm şi pregătiri decât sărbătorile ,,vechi şi ruginite”, cum sunt Paştele şi Crăciunul.
Acest Valentin ,,converteşte” în primele zile din februarie mai multă lume decât a reuşit Iisus Hristos în timpul vieţii Sale pe pământ! Acest fapt ar trebui să tragă un semnal de alarmă în ce priveşte sărbătorirea unui sfânt catolic intr-o ţară cu circa 86% populaţie de rit ortodox. Iar ortodoxia ce e drept serbează un Sfânt Valentin. Pe 30 iulie.
Este greu de explicat ceea ce s-a petrecut cu românii noştri, un popor cu o istorie atât de întinsă şi de tumultoasă, cu tradiţii sărbătoreşti şi folclorice, cum puţine popoare mai au pe lume, au adoptat această sărbătoare străină? Acest Valentine's Day, sărbătorit cu mare fast de români. Şi din ce în ce mai mulţi. Din nefericire. Dar ce e mult nu neapărat este şi bun, spune o veche credinţă din bătrâni. Bătrânii noştri, autohtoni. Bun este faptul că noi, românaşii neaoşi, facem dovada clară a teoriei darwinistă. Şi ne pricepem de minune, mai bine ca oricine, să arătăm că, omul nu a fost creat de bunul Dumnezeu ci a evoluat din maimuţă. Dar totuşi o genă precum ,,Cuiul lui Pepelea” a mai rămas de la bietele primate. Imitaţia. Chiar dacă în România avem deja o sărbătoare dedicată îndrăgostiţilor, Dragobetele, sărbătorit pe 24 februarie. Ei, dar nu este ,,în trend” precum cea de peste ocean… Vezi Doamne, că Dragobetele este autohton iar ,,dulcineele” doresc o declaraţie de dragoste. Din ,,afară”. Cu mare fast şi exagerare.
Sărbătoresc cu drag un sfânt catolic. Pardon, de fapt trei sfinţi: Chiril, Metodie și un presupus Valentin. Valentin sarbătorit de fapt pe 13 februarie. Toți trei canonizaţi de calendarul greco-catolic la date diferite. Pe 14 februarie, Sfinţii Chiril si Metodie, inventatorii alfabetul glagolitic şi traducătorii Sfintei Scripturi dar şi alte lucrări creştine în limba ce în prezent o ştim drept slavona veche. Mult mai târziu, alfabetul glagolitic s-a dezvoltat în alfabetul chirilic care este folosit şi în prezent în unele limbi slave. De ei oare de ce nu se spune nimic?
Acum revenind la Valentin. A doua zi de Parentalia, Lupercalia, este pusă în legătură şi cu o ipostază a zeiţei Iunona, Iuno-Lupa, lupoaica ce i-a hrănit pe Romulus şi Remus. Preoţii lui Lupercus (luperci, din colegiile Quintilliilor şi Fabiilor) săvârşesc un ritual de purificare ce implică sacrificiul de capre şi consumul de vin. După acestea preoţii aleargă pe străzile Romei cu pieile de capră, atingând pe oricine le ieşea în cale. Tinere femei profitau de ocazie pentru că se spunea că prin atingerea rituală îşi pot îmbunătăţi şansele de a da naştere unui copil. Benzile din pielea animalului poartă numele de ,,februa”, iar actele preoţilor ,,februatia”, de la cuvântul latinesc care înseamnă ,,a purifica”. A doua zi,15 februarie, se pare că ar fi fost dedicate lui Iuno-Februata/Fructifer, patroana căsătoriei. În timpul Lupercaliei se adunau numele fetelor în cutiuţe şi băieţii le extrăgeau. Perechile formate trebuiau să ţină tot anul, dar de cele mai multe ori rezultatul era cel mult o relaţie fizică. În timpul Lupercaliei se adunau numele fetelor în cutiuţe şi băieţii le extrăgeau. Perechile formate trebuiau să ţină tot anul, dar de cele mai multe ori rezultatul era cel mult o relaţie fizică.
Pe de altă parte ziua face referire şi la o vreme mai arhaică, pe când haitele de lupi colindau sălbăticia de dinafara Romei, perturbându-i pe păstorii care îşi vegheau turmele. Zeul Lupercus era considerat protectorul oamenilor în faţa lupilor. În fiecare februarie, acestuia i se aduceau mulţumiri, chiar şi la mult timp după ce lupii încetează să mai reprezinte o problemă.
Este şi va rămâne probabil o enigmă, misterul iraţionalităţii dezlănţuite, al cruntelor beţii dionisiace sub titulatura unui mucenic al lui Hristos. O asociere paradoxală prin care s-ar putea porni o polemică şi astfel am putea deschide ochii asupra multor ciudăţenii din existenţa noastră. Dar ceea ce este şi mai neplăcut, e să ne convingem de existenţa unei realităţi în care, nu prea credem ori nu credem deloc. Altfel cum pot unii oameni care nu s-au rugat niciodată la Sf. Nicolae să-l sărbătorească pe Santa Claus în varianta lui americană? Iar cei care nu cred în Evanghelie se adună cu aviditate în faţa televizoarelor ca să vadă ,,Patimile lui Iisus” de Mell Gibson?
Dar Valentin, dă bine să fie sărbătorit în România, ţărişoara noastră dragă. Acolo unde doar o treime din populaţie îi mai vorbesc corect limba. Că dacă vorbim în ,,englezisme”, ,,italienisme” sau ,,spaniolisme” prinse ,,după ureche” de la telenovele suntem mult mai ,, COOL”. De fapt un alt ,,englezism” folosit frecvent dar căruia puţini reuşesc să îi afle pe deplin semnificaţia. Din păcate. Dar nici curiozitatea nu-i omoară. Dar să revenim la Valentini şi Văleu Doamne! Ba nu, Valentin al nostru. Pardon, de fapt al lor!
Valentine's Day este sărbătoarea comercială ce încurajează kitsch-ul, conformismul, superficialitatea, prostia şi materialismul. Mai bine de un miliard de atenții, felicitări, e-mailuri, scrisori de dragoste şi SMS-uri se trimit anual, ceea ce o transformă în cea mai populară sărbătoare, întrecută doar de Crăciun sau Paște. Adorată de societatea de consum,în Verona ajung mai bine de 1000 de scrisori adresate Julietei lui Shakespeare. În Coreea și Japonia, femeile sunt obligate să dăruiască colegilor de la muncă cutii cu bomboane În Slovenia un proverb spune că Sfantul Valentin aduce cheile rădăcinilor, așa că pe 14 februarie plantele şi florile încep să crească.
În România, acum, unii bărbaţi însuraţi, subliniez UNII, vin acasă la soţia ce l-a aşteptat docilă un an, zi de zi, cu masa întinsă, inima cât un purice, o coastă, două fracturată şi ochi machiaţi natural, cu un buchet de flori de 2 lei. Şi el, bărbatul, duhnind a alcool ieftin, îi întinde florile spunându-i cu o limbă de lemn un ,,TE IUBESC”. Apoi cuplul fericit merge la o pizza sau în cazuri mai fericite la restaurant unde îşi etalează cu opulenţă, la o masă mai la vedere, soţia lui cea iubită. Şi bătută. Iar scenariul îşi urmează cursul firesc, încă un an. La fel.
Ei, de domnişori este mai rău. Pentru că de Valentine's Day, trebuie neapărat să cumpere ceva domnişoarei. Chiar dacă este contrar voinţei lor. Iar dacă domnişorii uită sau se fac că plouă şi nu aduc în această sărbătoare demoazelei cu ID de messenger: ,,scumpyk”, ,,frumushyk”, ,,iubytzyk”, ,,dulcik”, ,,papushik” şi multe altele ce promovează prostia şi narcisismul, flori cât mai scumpe şi bombonici în cutie roz, sub formă de inimioară sau inimioară de pluş, roşie, cu ursuleţ sau cine mai ştie ce animăluţ atunci pune ,,botic”. Şi nu pentru poza de profil. Tentant, veţi spune! Şi nu cedează până nu primeşte cadoul mult dorit. Poate fi identic cu cei din anii anteriori. Dacă mai scrie şi nelipsitul ,,I LOVE YOU” aţi dat-o pe spate. Şi la figurat! Dacă nu, în bară! Dar dacă nu primeşte cadoul mult visat pe 14 februarie, în schimb îl primeşte de Dragobete, cu o privire de meduză la menopauză întreabă: ,,Ce este acest Dragobete?” Şi urmează bineînţeles acelaşi ritual ca mai înainte. Dar nu plânge ca se scurge rimelul şi tencuiala de pe faţă. Pagubă-n ciuperci! Pentru că ştie că se apropie ziua de 1 martie şi apoi 8 martie. Alte fiţe si ochi daţi peste cap. Fiţe din partea demoazelelor gen ,,Madame Sans-Gene”. Cine a citit cartea a prins din zbor ideea! Ochii daţi peste cap şi podoabă capilară smulsă din partea bărbaţilor. Alte cheltuieli şi dovezi de dragoste. Că ,,pipiţei” până nu-i spui:,,TE IUBESC!” şi dacă se poate în engleză, spaniolă sau altă limbă de circulaţie internaţională, nu este fericită. Oricum ea este prin definiţie o nefericită. S-a născut nefericită şi trăieşte în speranţa deşartă că va găsi fericirea. Dăruită de un ,,printz” călare pe un cal alb. ,,Printz” aşteptat de pomană. Sau dacă totuşi apare, este pentru vecina sau prietena ei cea mai bună… de la parter. Că de, calul nu urcă trepte de bloc şi nici nu încape în lift.
În ziua lui Valentin adoră expresia ,,TE IUBESC” chiar dacă îi este adresată în mod mecanic din partea bărbătească, între două pase, o eructare cu iz de bere amestecată cu ceapă sau usturoi şi două înjurături cu referire la mama arbitrului, urmărind cu interes meciul de fotbal la televizor. Nu contează tonul. Nici dacă nu o priveşti în ochi. Trebuie să audă permanent cele două cuvinte de ziua îndrăgostiţilor. Un cadou de bun gust ori un buchet de flori dăruit din inimă sau chiar o îmbrăţişare după o zi obositoare nu fac două parale în ochii duduiţeiei, dacă nu a fost de Valentine’s Day.
Stăpânii de animale de companie sunt şi ei posedaţi de acest Valentine’s Day. îşi căsătoresc animăluţele mult iubite cu ţinute asortate. Pe când căsătorii între scuipătorile din spitale, ţucalurile de noapte, măturile sau lopeţile?
Mass-media audio vizuală difuzează aceiaşi muzică remixată şi reciclată la nesfârşit de ziua lui Valentin, an de an. De ani şi ani. Bla, bla, bla-uri… Ţara arde şi baba se piaptănă! Reduceri de preţuri la bomboane, ciocolate şi tot felul de produse de patiserie. Sau nu. După acest fiasco de sărbătoare naţională glicemia poate face concurenţă Ceahlăului la înălţime. Până şi banala pizza cea de toate zilele trebuie postată pe reţeaua de socializare tot sub formă de inimioară. Că altfel nu poate fi consumată ritualic. Dar tot ce este preparat, gătit, cumpărat ori creat de Valentine’s Day trebuie să fie sub formă de inimă. Oare chiar tot…? Mai gândiţi-vă.
Dar mai sunt din fericire români ce serbează cu mult fast şi Dragobetele autohton. Jos pălăria pentru ei!
Alarmant este faptul că sărbătoarea acestui Valentin de import este promovată şi prin grădiniţe şi şcoli. Răvaşe de dragoste trimise între copii de gimnaziu sau de grădiniţă. Te umflă râsul. Sau plânsul. Dar democraţia îşi cere drepturile. Mai ales cea neînţeleasă sau înţeleasă total anapoda.
Scriu aceste rânduri pentru românii cu cultură generală vastă, pentru cititorii fideli ai articolelor. Fără teama că voi fi blamat. Deloc! Motivul este cât se poate de simplu: cei ce serbează şi se împopoţonează cu tot felul de trenduri de import, nu citesc articolul. Acest foileton de cultură şi de bun simţ. De fapt nu citesc nimic în afară de mesajele de la ,,iubÿ” şi postările de pe reţelele de socializare. Şi acelea scrise într-o românească maltratată şi deformată îngrozitor cu abrevieri şi prescurtări la prescurtare. Ei, veţi spune că sunt caustic şi sarcastic. Departe de mine această maliţiozitate. Doresc ca tinerii, să ştie ce trebuie luat de bun şi ce nu. ,,Tot ce zboară poate ajunge în oală, dar nu tot ce zboară se mănâncă”. Cum spune un vechi proverb românesc. Autohton. Nu ar fi drept dacă tot sărbătorim ziua îndrăgostiţilor de Valentine’s Day în loc de Dragobete, Halloween în loc de Sf. Andrei, să mutăm Ziua Naţională din iarnă, 1 decembrie, undeva când e mai cald. Poate, pe 4 iulie? Şi schimbăm şi drapelul. Cu roşu și dungi la lance și stelute pe albastru. Albe. Stelutele. Că se poartă. Chiar de 1 decembrie.
De ce oare nu dorim, ca români autohtoni, să onorăm sărbătorile noastre pline de dragoste şi de tradiţie?
Personal, cred că nu ne lasă o genă mică. Tare mititică. Cea de la Darwin. Charles Darwin!
De când este lumea că a fost de ziua îndrăgostiților sau nu, căsătoria este magie!
Se căsătoresc pisicuțe, iepurași și puișori, dar divorțează vaci, boi, balene, berbeci, porci şi lista este mult mai lungă…
Magie curată, dom’le!
Dan HORGAN
Bibliografie:
Există, dar lipseşte cu desăvârşire, coane!