„Acoperământul Maicii Domnului”, această sărbătoare mai este cunoscută în credința populară şi sub denumirea de Pocroave, denumire ce vine de la cuvântul slavon „pocrov” cu semnificaţie aici de acoperământ al pământului cu brumă sau cu zăpadă. Se crede că cele mai adânci rădăcini ale tradiţiilor sărbătorii ajung până la perioada agriculturii primitive, sărbătoare precreştină cu dată fixă, dedicată unei divinităţi meteorologice ce marchează intrarea în anotimpul rece, atunci când pământul se acoperă de zăpadă.
„Acoperământul Maicii Domnului” este sărbătoarea cu care se încheie cele două luni ale anului, august şi septembrie, în care este cinstită în mod deosebit Maica Domnului. Anul bisericesc este diferit de anul civil, el începând la 1 septembrie şi încheindu-se la 31 august. De aceea, sărbătorile cele mai importante ale începutului şi sfârşitului de an bisericesc sunt închinate Maicii Domnului, pentru că ea este „începutul mântuirii oamenilor”.
În conştiinţa oamenilor s-a făcut asociaţia între acoperirea pământului cu brumă şi acoperirea capului fetelor mari îmbroboditul cu basma la nuntă, ca semn al trecerii la statutul de femeie măritată. Fetele mari se rugau divinităţii ,,Pocroavă” să le acopere capul cu păr bogat şi frumos, pentru a fi plăcute flăcăilor, dar şi să le acopere capul în sensul măritatului. Părul lung era un însemn al puterii şi divinitatea se îndura adesea de rugăciunile fetelor, dându-le păr frumos, ajutându-le astfel să-şi găsească ursitul mai repede.
Se consideră că, în era creştină biserica a adaptat la ziua aceasta o sărbătoare religioasă cu sens apropiat Acoperământul Maicii Domnului. S-a făcut legătura între noţiunea acoperirii pământului cu brumă şi conţinutul tradiţiei creştine care povesteşte următoarele: Odată la Mănăstirea Vlahilor din Constantinopol stăteau şi mulţi greci care se rugau la Dumnezeu să-i izbăvească de duşmani. Ieşind afară stareţul mănăstirii, cuviosul Andrei, privind spre cer, a văzut-o pe Maica Domnului, înconjurată de sfinţi, rugându-se la Dumnezeu pentru neamul omenesc. Maica Domnului a luat acoperământul de pe cap şi l-a întins deasupra creştinilor, care se aflau la mănăstire. Acoperământul, se spune, că strălucea mai puternic decât soarele. Dimineaţa tot oraşul ştia despre minunea văzută de Sf. Andrei. De la această întâmplare, în amintirea minunii, a rămas sărbătoarea numită Acoperământul Maicii Domnului.
Întru cele mai de pe urmă cumplite vremi, când s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, când s-au împlinit cuvintele Domnului: „Că se va scula limbă peste limbă şi împărăţie peste împărăţie, şi va fi foamete şi ciumă, şi cutremure pe alocuri“; când ne supără pe noi năvălirile celor de alt neam, războaiele cele dintre noi şi rănile cele purtătoare de moarte, atunci Prea Curata şi prea binecuvântata Fecioara Maria Maica Domnului ne dă nouă acoperământul său să ne acopere, şi să ne păzească pe noi sub acoperământul său nevătămaţi.
În unele zone, de Procoave, vitele sunt stropite cu apă sfinţită, pentru a fi ferite de boli în sezonul rece.
Femeile cinstesc sărbătoarea prin post şi rugăciuni la Maica Domnului pentru a fi acoperite şi să aibă în pază casa şi familia de toate primejdiile: de înec, de boli, de foc, de cumpănă, de năpastă, de ducă-se-pe-pustii, de ucigă-l-toaca şi de vrăjmaşul cel rău.
Sărbătoarea Pocroavelor se respectă şi astăzi, chiar dacă se ţine post, în multe zone fiind şi hramul satului. Astfel că tinerele fete se împodobesc astăzi ca pentru nuntă pentru a avea parte de o căsnicie lungă şi fericită şi îşi servesc rudele şi oaspeţii cu plăcinte umplute cu mere sau cu dovleci.
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.
– Ion Ghinoiu, ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
– Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.