Sfantul Ilie este ziua de celebrare a astrului solar datator de viata si lumina marcand miezul verii pastorale, sarbatoare cu data fixa, 20 iulie, in fiecare an, cand ciobanii separa oile de berbeci, ca apoi sa coboare in sate, pentru prima data dupa urcarea oilor la stana la San-Georz.
Sfant-Ilie, ca si San-George si San-Medru, este o divinitate populara care a preluat numele si data celebrarii de la un sfant crestin – Sfantul Mare Prooroc Ilie. El este de departe patronul suprem al verii, al arsitei si framantarilor atmosferice. In Panteonul romanesc el este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleizis din mitologia geto-daca.
Neincetat luptator cu fortele raului, el este si un adversar de temut al oamenilor, in saptamana ,,Parlelelor, daca acestia nu ii respecta ziua, prin incendiile si grindina pe care le poate trimite asupra recoltelor”..
Se povesteste ca in timpul nasterii Sfantului Ilie, Sovac, tatal lui preot al Legii vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad a vazut niste barbati imbracati in haine albe, vorbind cu pruncul si invelindu-l pe el cu foc si hranindu-l cu vapaie de foc. Vazand aceasta vedenie tatal sau si inspaimantandu-se, s-a dus la Ierusalim si a povestit-o preotilor. Unul din acei preoti, vazator cu duhul, i-a zis: „Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tau; dar sa stii ca pruncul acela va fi locas al luminii, Darului lui Dumnezeu si cuvantul lui va fi ca focul de puternic si de lucrator. Ravna lui catre Domnul si viata lui fiind bine placuta lui Dumnezeu, va judeca poporul Israil cu sabie si cu foc“.
Regele Ahab, la indemnul sotiei sale, introduce in regatul israelitean cultul zeului Baal.
Vazand acestea, sfantul prooroc Ilie a adaugat si fapte pe langa cuvinte, pedepsind pe protivnicul lui Dumnezeu si pe popoarele lui, si a zis: „Viu este Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israil, dinaintea caruia eu stau, ca nu va fi in anii acestia roua si ploaie din cer pe pamant, decat numai prin cuvantul gurii mele!“ Indata cu cuvantul proorocului cerul s-a inchis si s-a facut seceta; aci dupa cuvantul lui nici o picatura de ploaie sau de roua n-a cazut pe pamant.
Apoi, a urmat nerodirea pamantului, lipsa de hrana si foamete in tot poporul, incat sufereau si oamenii, dar si dobitoacele. Ahab l-a amenintat pe Ilie cu moartea. Din aceasta cauza, proorocul Ilie a fost nevoit sa stea ascuns pana au trecut anii de seceta. Ascunzatoarea sa a fost mai intai aproape de paraul Cherit. Acolo a fost hranit de corbii care-i aduceau zilnic paine. A stat si in casa unei vaduve, din Sarepta Sidonului unde si acolo a fost hranit minunat, caci bruma de faina si ulei ce avea acea vaduva, s-a ajuns tot timpul cat a fost gazduit Ilie la ea. Acestei femei, Ilie i-a inviat si copilul care-i murise.
La finalul anilor de seceta si pentru cunoasterea adevaratului Dumnezeu, Sfantul Ilie ii propune imparatului sa ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel si sa se roage mai intai prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul in care Ilie a inlaturat cultul zeului Baal. El a reusit sa coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoti ai lui Baal nu au reusit sa faca.
Ilie a prezis regelui Ahab si sotiei sale ca vor muri de moarte infricosatoare, ceea ce s-a si intamplat.
Cand s-a apropiat vremea in care voia Domnul sa ia pe Ilie la sine viu cu trupul, Ilie si Elisei mergeau catre cetatea Betel. Cand amandoi sfintii prooroci au mers la Iordan, Ilie a luat cojocul sau si, invartindu-l, a lovit apa cu dansul si s-a despartit in doua, apoi au trecut amandoi ca pe uscat. Pe cand mergeau ei si graiau, deodata s-a aratat intre amandoi un car de foc si Ilie a fost luat spre cer. Atunci a cazut de sus cojocul lui Ilie, lasat de dansul si, luandu-l, a ajuns pe tarmurile Iordanului despartind cu el apa ca si Ilie, a trecut pe uscat si astfel s-a facut mostenitorul darului care lucra in invatatorul lui.
In credinta populara se crede ca Sf. Ilie ar mai avea trei frati; o sora mai mare, Marina, un frate mai mare Ilie Palie si un frate mai mic, Pantelimon sau Sfantul Ilie cel schiop. Sf. Ilie Palie e surugiul lui Sf. Ilie si mana o caruta cu doi sau patru cai de scot foc pe nari si sunt potcoviti cu potcoave de argint si, atunci cand ii goneste, bat din copite si scapara, si de aceea se vad fulgerele. Carul lui Sant-Ilie e lucru sfant, dumnezeiesc, ascuns de ochii lumii, si de aceea, cand iese, acopera cerul cu nori. Acest car, spre a nu aluneca in mersul sau, are pe talpa rotii cuie mari ce-i slujesc la intepenire. Aceste cuie, gaurind bolta cereasca, lasa sa curga ploaia sau grindina dupa faptele oamenilor.
Sf. Ilie a primit de la Dumnezeu si sapte tunuri cu care oranduieste toate pentru oameni: de ploaie, de seceta, de foamete, de holera, de boli, de moarte si de batalie date spre pastrare fratelui mai mic, sfantului Ilie Palie.
Dumnezeu i-a dat lui Sf. Ilie si un bici in mana, pentru a orandui norodul. In credinta populara se vehiculeaza ideea ca biciul lui Sf. Ilie ar avea doua sfichiuri, unul de aur cu care imprastie mana cand oamenii fac bine iar celalalt din argint cu care pedepseste cu piatra oamenii ce fac rau. Se ingrijeste totodata sa nu paleasca fulgere poamele, mai cu seama prunele, zarzarele, si astfel sa cada pe jos inainte de vreme.
Dumnezeu i-a dat Sf. Ilie si tunetul, sa trasneasca dupa diavol. Si Ilie, cand a inceput sa tune si sa trasneasca, credeai ca se prapadeste lumea. De aceea Dumnezeu, vazand ca Ilie este prea puternic si pentru a-l mai domoli i-a luat mana dreapta si piciorul drept. Astfel, ciung si schiop, este si acum; de aceea nu poate umbla singur de acea porneste in goana dupa draci, numai in caruta sa.
Cand dracii nemultumiti se rascoala, urca din iad si rascolesc norii, atunci Sf. Ilie inhama caii la caruta, pleaca prin cer si incepe sa trasneasca dupa ei. Ei cand il aud pe Sf. Ilie cu caruta, fug de se prapadesc, si se ascund pe unde pot. Si cand alearga caruta prin cer, face mare harmalaie, la noi pe pamant se aude atunci tunand. Cand fulgera, poporul zice ca Sf. Ilie a mai trasnit un drac. Cand trasneste, da cu sageata in forma de fulger, ce despica copacii si intra in pamant de noua stanjeni dupa dracii inspaimantati ce se ascund sub pamant in gaura de sarpe, in scorburile arborilor, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in trupul unor animale, Sant-Ilie trasneste naprasnic pentru a nu-i scapa nici unul dintre ei.
Ferestrele si usile caselor nu se lasa deschise in vreme de furtuna, ca poate ascunde vreo spurcaciune de drac in casa si se poate sa trasneasca casa. Dracul se ascunde mai mult la carpen si de aceea e bine sa nu se puna la casa lemn de carpen ori sa se adaposteasca sub carpen in vreme de furtuna.
Reminiscente din traditia populara spune ca moartea lui Sant-Ilie va aduce pe pamant urgia apocalipsului: dracul va reusi, in final, sa-i taie capul, iar din sangele scurs s-ar aprinde pamantul, care va arde noua stanjeni in adancime. Dupa purificarea prin foc a pamantului, va aparea o generatie de oameni, mai mici decat cei de astazi, asemanatori cu blajinii, care ar fi trait inaintea uriasilor. Aurul este ochiul dracului, pe care i l-a scos Sf. Ilie din pamant trasnind dupa draci si de atunci a ramas pe pamant. Strigoaicele de multe ori incearca sa opreasca ploaia, spre a face rau oamenilor, dar Dumnezeu si cu Sf. Ilie dau atunci grindina, pe care strigoaicele n-o pot opri. In schimb dupa grindina, vine apoi ploaia curata. Pe cer sunt nori de ploaie curata si de grindina; norii de ploaie curata se spune ca ar fi trasi de Sf. Ilie cu doi boi, ca sa dea apa printre piatra. Cateodata acesti boi trag atat de greu, incat se aude icnetul si opintelile lor pana la noi pe pamant. Norii de grindina se spune ca s-ar opinti dracii la el.
Tot poporul roman a creat ideea ca Sfantul Ilie este foarte batran si, ca orice batran, motaie mai mereu. Stiind ca se apropie ziua lui si ca trebuie sa le aminteasca oamenilor de tunetul sau infricosator, cand se trezeste il intreaba pe Dumnezeu cat mai este. Dumnezeu, cunoscandu-i planurile si dorinta de a-i pedepsi aspru pe oameni pentru nelegiuirile lor, il sfatuieste sa doarma fara grija ca mai este timp mult pana la ziua lui. Sfantul trimite spre pamant ceva ploi cu tunete, fulgere si trasnete ca pe un semnal a ceea ce urmeaza sa se intample de ziua lui, si adoarme iar. Cand se trezeste, din nou il intreaba pe Dumnezeu cat mai este pana la ziua lui si afla surprins si cu mare suparare ca… a fost. Furios ca i-a trecut ziua si diavolii si oamenii rai au scapat din nou nepedepsiti de biciul lui de foc, Ilie se infurie si trimite spre pamant fulgere, trasnete si ploi care baga frica in tot ce sufla. Atunci incep vestitele ploi de dupa Sf. Ilie. Inaintea acestei sarbatori se incheie obiceiurile de invocare a ploilor.
In aceasta zi femeile duc mai intai mere si coliva din grau nou la biserica, fructe unse cu miere, porumb fiert sau copt si dovleci din recolta noua, faguri cu miere, farfurii cu mancare si cani cu apa impodobite cu flori de vara legate cu ata rosie spre a fi sfintite si apoi date de pomana pentru sufletul raposatilor care acum trec pe la casele lor. Femeile cheama copii straini de prin sat si adunandu-i sub un mar nescuturat, il scutura pentru intaia data, ca sa manance copiii mere, iar mortii sa se veseleasca. Se spune ca daca nu se duc poame la biserica pentru a fi sfintite in ziua de Sf. Ilie, copacii nu vor mai rodi anul viitor. Pana in aceasta zi nu se taie merele cu cutitul si nu se arunca in sus, pentru ca e pericol de ploaie cu piatra dar numai pana la Sf. Ilie.
In medicina populara de Sant-Ilie, in revarsatul zorilor se culege busuioc dar si tot felul de plante de camp bune de leac. Aceste plante se duc la biserica spre a fi sfintite fiind mai apoi utilizate in scalda celor betegi si care nu mai au alt leac spre a fi vindecati. Busuiocul adunat cu acest prilej este pus la uscat sub stresini, in camari sau poduri, pus printre haine si-n zestre, ca sa le fereasca de molii ori este adus la biserica pentru a fi binecuvantat si asezat la icoane, dupa care este ars. Cenusa busuiocului este pastrata in casa, pentru a lecui copiii de bubele rele aparute in gura.
In aceasta zi se incepe retezatul stupilor sau recoltarea mierii de albine. Cei ce au stupi cheama vecinii si neamurile la ei si le cinstesc cu rachiu si miere. Barbatul, care trebuie sa se pastreze curat, se scoala cat se poate mai de dimineata, se primeneste si, luandu-si uneltele necesare pentru retezat si vasele pentru pus faguri, merge in gradina la stupina si incepe retezatul stupilor sau recoltarea mierii. Fagurii cei mai frumosi si mai plini cu miere sunt alesi si pusi pe talere curate si se dau celor chemati, ca sa manance. De nu se vor recolta fagurii de miere in ziua de Sf. Ilie, se spune ca ploile ce vor urma vor distruge stupii sau vor ineca albinele. In aceasta zi nu este bine insa a chema pe cei ce stiu a face vraji si farmece, caci acestia vor cauta sa fure macar un pic de miere, cu care mai tarziu vor vraji sau fermeca, si atunci stupii se vor prapadi toti, caci Dumnezeu nu va rabda sa se intrebuinteze miere la astfel de blestematii. Si vrajitorii stiu ca tocmai mierea furata la aceste zile mari e mai cu putere la vrajile si farmecele lor.
Stuparii ce nu respecta sarbatoare Sf. Ilie nu vor mai avea spor la albine, matca noua dimpreuna cu albinele, roind, zboara in padure sau se ratacesc.
Pe Sant-Ilie il cinstesc in mod deosebit si cojocarii, pentru a le merge bine in meserie.
In ziua de Sf. Ilie nimanui nu-i ingaduit sa lucreze, caci e ca in ziua de Pasti, din pricina pietrei si a focului iscat de trasnet, de seceta, de nebunie si de boli arzatoare. Se spune ca cei ce nu tin sarbatoarea sfantul ii schilodeste ca pe el de mana, ochi sau picior iar cine se imbolnaveste nu mai are leac.
De Sf. Ilie, daca e timp frumos, va fi frumos pentru restul verii iar daca tuna in ziua de Sf. Ilie, alunele si nucile vor fi seci sau viermanoase iar vara ploioasa iar viermii for strica pomii fructiferi.
Peste 110.000 de romani isi sarbatoresc in fiecare an onomastica, cu ocazia sarbatorii Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanul.
Un sincer LA MULTI ANI, tuturor celor care poarta numele sfantului.
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului roman”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinti si superstitii ale poporului roman” Editura ,,Grai si Suflet – Cultura Nationala” Bucuresti, 1995.
– Cornel Dan Niculae – Leacuri si remedii magice din Carpati. Magia si fiintele fantastice din arhaicul romanesc. Editura: Electra, 2011
– Elena Niculita Voronca – ,,Datinile si credintele poporului roman”, Editura Polirom Iasi 1998.
– Gh. F. Ciausanu – „Superstitiile poporului roman” Editura Saeculum Bucureszi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul romanesc” Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sarbatori si obiceiuri romanesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile si mituri. Calendarul taranului roman 2000”, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999.
– Ion Talos – ,,Gandirea magico-religioasa la romani”, Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sarbatorilor Romanesti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Stiuca – ,,Sarbatoarea noastra cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Laptes – „Timpul si sarbatorile taranului roman” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie romaneasca”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara romaneasca. Editura: Minerva, Bucuresti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxa, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri si credinte traditionale romanesti”, Editie digitala, 2009
– Romulus Vulcanescu – ,,Mitologie Romana”, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sarbatorile la romani” Editura “Grai si Suflet – Cultura Nationala”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele romanilor, Editura Grai si suflet – Cultura nationala, Bucuresti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia romana”, Editura ALL, Bucuresti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sarbatorile la romani”, Editura Saeculum I.O., Bucuresti 1997.
– Vietile Sfintilor, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.