Ziua de 7 ianuarie, Sfântului Ion Botezătorul, sărbătoare cu dată fixă, cunoscută în popor şi sub numele de “Sfânt-Ion”, ,,Înaintemergătorul Domnului” sau ,,Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul” şi marchează punctul final al sărbătorilor de iarnă şi reprezintă totodată şi încheierea oficială a sezonului rece deschis la Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie. Este o lună de iarnă autentică nu numai prin dificultăţile ei dar şi prin cumularea de sacralitate cu sărbători importante într-un ciclu de treizeci de zile.
Sfântul Ioan Botezătorul, a fost cel mai mare om care s-a născut pe pământ din femeie, dar cel mai mic în Împărăţia Cerurilor. El s-a născut cu şase luni înaintea lui Iisus Hristos, în cetatea Orini. Părinţii Sf. Ioan Botezătorul au fost Zaharia şi Elisaveta, rudenie a Fecioarei Maria. Elisaveta nu putea avea copii căci era neroditoare. În timp ce oficierii slujbei, lui Zaharia i s-a arătat Arhanghelul Gavril, care îl înştiinţează că nevasta sa, Elisaveta va avea un copil şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Arhanghelul îi mai spune că numele copilului său va fi Ioan. Pentru că nu a crezut spusele îngerului, Zaharia rămâne mut până la naşterea fiului său.
După ce Elisaveta a născut, Zaharia a spus că numele copilului va fi „Ioan”. La vârsta de 30 de ani, Ioan Botezătorul a primit chemarea.
Misiunea pe pământ a Sfântului Ioan a fost aceea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia şi de a-L descoperi pe Acesta şi a-L face cunoscut poporului lui Israel. Mesajul pe care Sfântul Ioan îl transmitea era ,,Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!’’.
Evanghelistul Ioan reda mărturia Botezătorului: ,,Cel ce m-a trimis pe mine să botez cu apă, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste El, Acesta este Cel ce botează cu Duhul Sfânt. Şi am văzut şi mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu’’ .
Sfântul Ioan a fost un model al smereniei, un îndreptar pentru fiecare dintre noi spre a ne birui mândria şi de a avea capacitatea de a ne jertfi pentru aproapele nostru, aşa cum a făcut el pentru Iisus Hristos şi cum singur mărturiseşte că ,,Eu trebuie să mă micşorez, iar El trebuie să crească.”
În fiecare an, pe 7 ianuarie sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Biserica noastră creştin-ortodoxă i-a închinat Sfântului Ioan Botezătorul mai multe date la care este prăznuit şi anume pe 23 septembrie se sărbătoreşte zămislirea lui. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul este sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie, tăierea capului pe 29 august, prima şi a doua aflare a capului sunt prăznuite pe 24 februarie, iar a treia aflare a capului pe 25 mai.
După cum este obiceiul, Biserica a rânduit ca după unele mari sărbători ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmează praznicului să fie cinstit principalul personaj secundar al marii sărbători. Astfel, în ziua după Botezul Domnului se face prăznuire de sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, cel mai mare dintre profeţi, glasul care strigă în pustie ,,Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui !”, turtureaua pustiei care a bine-vestit primăvara harului, făclia Luminii dumnezeieşti, răsăritul ce a vestit pe Soarele Dreptăţii, ca un înger pământesc şi om ceresc, care stă la graniţa dintre cer şi pământ şi uneşte Vechiul şi Noul Testament.
Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia Hristosul, şi să pregătească calea lui Iisus, Ioan îşi împlineşte misiunea botezând pe Iisus în apele Iordanului.
În tradiţia populară unele sate din nord încă se mai practică obiceiul Vergelului sau spargerea Crăciunului şi se manifestă prin ospeţele şi manifestările orgiastice care păstrează amintirea manifestărilor specifice cultului zeului Dionisos, iar în nord aceiaşi petrecere zgomotoasă a femeilor căsătorite, organizată în aceiaşi zi este numită Ziua Femeilor, Iordănitul sau Tontoroiul Femeilor, de fapt, un ritual strict, o petrecere a nevestelor bătrâne care primeau în grupul lor pe cele mai tinere. Fetele de măritat pregăteau coşuri cu mâncare şi băutură şi însoţite de feciorii din sat, care plătesc muzicanţii, merg în curtea unde se ţine Vergelul. În horă intră fetele care se vor mărita în cursul anului, petrecerea încheindu-se cu o masă mare care, de asemenea, curmă oficial şirul sărbătorilor de iarnă. Dimineaţa ospăţul se încheia cu deplasarea tuturor participanţilor la râu şi stropirea lor cu apă. În paralel se practică şi ,,Iordaneala’’, adică stropitul oamenilor cu agheasmă nouă, luată de la biserică în ziua de Bobotează, pentru a fi feriţi de boli în decursul anului.
De Sfântul Ioan Botezătorul în puţine zone mai dăinuie un alt obicei frumos moştenit din practicile păgâne, numit ,,Zăuritul” sau ,,Udatul Ionilor” la persoanele ce poartă acest nume sfânt. La porţile tuturor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceştia dau o petrecere cu lăutari. Mai mult, cei care au acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt botezaţi sau purificaţi. Se spune că dacă un flăcău a fost „iordănitor” un an, trebuie să continue trei ani la rând.
Tradiţia mai spune că de Sfântul Ioan toată lumea trebuie să fie veselă, să petreacă pentru că cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot timpul anului.
Sfântul Ioan fiind protectorul copiilor sărbătoarea se ţine pentru ca pruncii să se nască sănătoşi, fără malformaţii sau diformi.
Creştinii respectă această zi şi o sărbătoresc aşa cum se cuvine pentru a fi sănătoşi şi feriţi peste an de necazuri, pentru a avea noroc şi spor în ceea ce fac şi să le fie ferite gospodăriile de foc şi animalele de fiarele sălbatice
Tradiţia populară spune că după Sfânt-Ion se duce neaua ,,se botează gerul”, adică se înmoaie frigul şi începe să se facă mai cald. Dacă iarna a adus-o Sfânt-Nicoară cu cal alb, Sfânt-Ion va merge pe cal negru, adică va duce iarna.
Dacă în această zi va fi ger, vitele vor fi sănătoase peste an.
Ioan este un nume iudaic: ,,Iohanan” prescurtare din ,,Iehohanan” ce se traduce prin ,,Dumnezeu s-a milostivit”. Foarte mulţi români poartă numele de Ion (forma neaoşă), Ioan sau Ioana sau diferite variante: Ionel, Nelu, Ionică, Nica, Ionuţ, Onut, Ionela, Nela, Ionica sau Oana, alcătuind cea mai bogată familie onomastică din România.
La mulţi ani, tuturor cititorilor ce poartă numele Ion şi al derivatelor sale !
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
– Cornel Dan Niculae – Leacuri şi remedii magice din Carpaţi. Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc. Editura: Electra, 2011
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
– Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.