Declaraţia de presă susţinută înaintea participării la reuniunea extraordinară a Consiliului European

0
70

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut luni, 24 mai 2021, la Bruxelles (Regatul Belgiei), o declaraţie de presă înaintea participării la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declaraţiei de presă:

"Bună seara!

Începem peste câteva minute o sesiune extraordinară a Consiliului. Avem teme importante care vor fi discutate în această seară şi mâine toată ziua.

Avem, evident, o discuţie despre evoluţia pandemiei şi aici sunt două teme care şi pentru noi au o importanţă deosebită. Prima temă este, sigur, certificatul COVID, certificatul digital, care într-un timp rezonabil de scurt trebuie să fie la dispoziţia cetăţenilor europeni şi cred că este un lucru bun – acest certificat va înlesni libera circulaţie, însă, sigur, trebuie să avem grijă ca acest certificat să nu ducă la discriminări între cetăţenii europeni.

Avem, pe de altă parte, legat de pandemie, legat de vaccinare, tema solidarităţii, solidarităţii cu alte state, cu state terţe. În cazul nostru vorbim, de exemplu, despre Moldova. Noi am donat deja 300.000 de doze de vaccin Moldovei, dar sigur că şi alţii trebuie să facă lucruri similare pentru a ne asigura că avem o distribuire echitabilă a vaccinurilor.

O temă foarte importantă, care se află pe agenda discuţiilor din această întâlnire a Consiliului, este legată de schimbările climatice. Noi am avut o discuţie foarte lungă în decembrie, discuţie în care şi eu am fost foarte implicat şi am hotărât să fim ambiţioşi şi să avem o ţintă ambiţioasă. Se ştie că pentru 2050 ne dorim neutralitatea climatică, dar deja pentru 2030 vrem să avem o reducere semnificativă a poluării faţă de anul 1990. Este, între timp, clar că vorbim de o reducere de 55% până în 2030. O ţintă foarte ambiţioasă, dar care credem că este realizabilă.

Schimbările climatice nu cunosc graniţe naţionale, nu există nicio parte a globului care este ferită. Din păcate, şi la noi, am avut secetă; agricultorii, mai ales, ştiu foarte bine ce greu a fost. Am avut valuri de căldură şi, în special, cei bolnavi ştiu câte greutăţi au avut. Am avut, şi chiar acum câteva zile, inundaţii care, evident, că au produs pagube însemnate. Iată că nici noi nu suntem feriţi şi, de aceea, vrem să fim parte a Europei care luptă pentru prevenirea schimbărilor climatice, însă, pe de altă parte, trebuie să avem grijă ca această luptă să fie una echitabilă.

Împărţirea sarcinilor trebuie să fie echitabilă, trebuie să ţină cont de nivelul de dezvoltare al fiecărei ţări, trebuie să ţină cont de economia fiecărei ţări şi, evident, trebuie să ţină cont de cetăţeni. Lupta împotriva schimbărilor climatice trebuie să fie suportabilă şi pentru economiile naţionale, dar şi pentru fiecare cetăţean în parte şi mă voi implica foarte mult în continuare pentru a avea o soluţie, un regulament echitabil, care ne pune în situaţia să ducem această luptă împotriva schimbărilor climatice, dar cu o împărţire echitabilă a sarcinilor.

Avem şi multe alte elemente care vor fi discutate în această sesiune: avem relaţia cu Rusia, avem, evident, relaţia cu Marea Britanie după Brexit, lucrurile se mişcă în unele sectoare destul de greu şi vrem să discutăm aceste chestiuni. Pentru noi este important să se păstreze unitatea, solidaritatea şi să existe un tratament egal pentru toate statele Uniunii Europene.

Pentru noi este extrem de important să avem condiţii egale pentru români, ca şi pentru ceilalţi europeni. Avem două teme de mare actualitate: evoluţia din Orientul Mijlociu, unde se pare că lucrurile încet, încet se liniştesc şi avem, din păcate, situaţia avionului deturnat în Belarus, ceva nemaiîntâlnit, şi este clar că trebuie să discutăm şi să discutăm despre sancţiuni, despre investigaţii. Vor fi discuţii destul de complicate.

Vă mulţumesc, vă doresc tuturor multă sănătate."

Departamentul Comunicare Publică