DEZVALUIRI explozive- avocatii vaduvei lui Dan Adamescu rup tacerea

0
98

Ieșire bombă la rampă a avocaților lui Carmen Adamescu. Aceasta se află în arest la domiciului după ce a fost acuzată de procurori de delapidare și evaziune fiscală, în urma unor percheziții de săptămâna trecută la locuința acesteia și la sediul Unirea Shopping Center. Dosarul a fost deschis în urma unei plângeri a fiului vitreg, Alexander Adamescu, și a firmei Unirea Shopping Center.

Avocații văduvei lui Dan Adamescu ies acum la rampă și prin intermediul unui comunicat de presă remis presei explică public ce s-ar afla în spatele a ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută:

”Ținând cont de modul tendențios în care a fost reflectată în presă situația juridică a clientei noastre și a relației cu fiul ei vitreg, Alexander Adamescu, pentru buna și corecta informare a publicului vă rugăm să binevoiți a publica următoarele precizări:

1. Numele clientei noastre a fost și este Carmen ADAMESCU, dobândit prin căsătoria încheiată cu regretatul Dan Adamescu la data de 24 august 2003, la Monaco. Domnia sa și l-a păstrat datorită faptului că procesul de divorț, început în anul 2015, a fost închis prin sentința definitivă a Curții de Apel București, care a luat act de încetarea căsătoriei la data decesului regretatului său soț, Dan Adamescu, și a decis în mod expres faptul că își păstrează calitatea de soție, precum și numele de familie.

2. Pe cale de consecință, în calitate de soție supraviețuitoare, doamna Carmen Adamescu moștenește 62,5% din averea familiei, drept confirmat în mod public chiar și de avocații fiului ei vitreg, cum ar fi cunoscuții Pavel Abraham și Cătălin Dancu.

3. Această stare de fapt și de drept a declanșat din partea lui Alexander Adamescu, fiul vitreg al clientei noastre, și a concubinei lui, Adriana Constantinescu, un șir de atacuri violente, atât în spațiul public, cât și prin tot soiul de șicane legale, vizând un singur scop: împiedicarea prin orice mijloace a valorificării drepturilor de moștenitor sezinar de către Doamna Carmen Adamescu.

4. La câteva zile după decesul lui Dan Adamescu, pe care nici măcar nu l-a condus pe ultimul drum, Alexander a deschis procedura de succesiune la Monaco, la biroul notarial al doamnei Nathalie Aureglia-Caruso, pretinzând că ar fi unicul moștenitor al averii tatălui său. Iar când aceasta, aplicând legea monegască, a făcut investigații și a invitat-o, la rândul său, și pe clienta noastră să participe la dezbaterea succesiunii, în calitatea acesteia de soție supraviețuitoare, a acuzat-o că ar fi părtinitoare și a amenințat-o cu plângere penală în cazul în care ar elibera documentul (acte de notoriété) care atestă calitatea de moștenitoare a clientei pe care o reprezentăm. Cităm din scrisoarea transmisă doamnei notar de către avocatul care îl reprezintă pe Alexander Adamescu în Monaco:

„Vă reamintesc faptul că, temându-se că veți ține partea și o veți favoriza pe fosta soție a tatălui său, doamna Palade, căreia clientul meu îi contestă în mod formal drepturile de moștenitoare, acesta, cel care v-a împuternicit cu dezbaterea succesiunii, a luat decizia de a o încredința unui alt notar.

Vă reamintesc, de asemenea, că contestațiile clientului meu referitoare la pretențiile doamnei Palade se bazeazăpe procedura de divorț, ce încă a rămas nesoluționată între părți, ultima decizie emisă de Curtea de Apel din București (România) din data de 28 martie 2018 fiind obiectul unui recurs și, astfel, neavând caracter definitiv.

Drepturile doamnei Palade nu sunt încă stabilite și v-ați angaja responsabilitatea profesională și penală dacă ați redacta un „acte de notoriété”, un document creator de drepturi, bazat pe mențiuni inexacte.

După cum știți, clientul m-a împuternicit să mandatez un alt notar și acest proces este în desfășurare.

Am luat notă de faptul că dumneavoastră ați luat decizia de a continua să interveniți în această speță în interesul doamnei Palade (ceea ce, din nefericire, confirmă suspiciunile inițiale ale clientului meu).

Clientul meu, unicul moștenitor rezervatar, pe bună dreptate, vă interzice în mod formal să redactați orice fel de „acte de notoriété” în cadrul succesiunii defunctului său tată, Grigori Adamescu.”

5. Este de neconceput modul în care, folosind informații false, fiul vitreg al clientei noastre încearcă să intimideze un notar monegasc și își arogă dreptul de a decide ce anume poate sau nu să facă un reprezentant al legii din Principatul Monaco.

În primul rând, împotriva sentinței definitive și irevocabile din 28 martie 2018 avocata sa a formulat nu recurs, așa cum declară el în Monaco, ci contestație în anulare, în conformitate cu art. 503 din Codul de procedură civilă. și, spre deosebire de recurs, contestația în anulare nu suspendă, de drept, executarea hotărârii atacate.Astfel, hotărârea Curții de apel este în vigoare și trebuie să-și producă efecte juridice.

În al doilea rând, la fel ca oriunde în lume, notarii din Monaco sunt obligați să răspundă solicitărilor ce le sunt adresate, cu excepția cazurilor în care ar încălca legea (art. 3 din Ordonanța privind notariatul public din 4 martie 1886). Nimeni nu le poate interzice redactarea unor acte absolut legale – cu atât mai puțin un moștenitor care încearcă să-și aroge ilegal drepturi excesive.

6. În același registru se înscrie și denunțul depus de Alexander Adamescu la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în septembrie 2017, privind pretinse nereguli în administrarea companiei Unirea Shopping Center SA, care a condus la plasarea clientei noastre în arest la domiciliu, pe data de 11 octombrie 2018.

Decizia procurorului de caz s-a bazat pe un raport de inspecție al ANAF, din data de 9 iulie 2018, despre care Doamna Carmen Adamescu nu a știut nimic și față de care, prin urmare, nu a putut să-și exercite dreptul legal de a-l contesta.

Clienta noastră își rezervă dreptul de a-și demonstra nevinovăția în instanță, pe bază de probe și expertize, și solicităm presei să respecte prezumția de nevinovăție în orice relatare referitoare la acest subiect.

7. Dar, până atunci, dorim să atragem atenția asupra unui aspect important: denunțul lui Alexander Adamescu împotriva clientei pe care o reprezentăm legal, s-a transformat în auto-denunț.

Mai concret, la pagina 11 din raportul ANAF se menționează suma de 905.372 lei ce a fost achitată către „SC Michon de Reya” prin trei transferuri bancare efectuate în 14 noiembrie, 22 noiembrie și 8 decembrie 2017, adică după înlocuirea Doamnei Carmen Adamescu cu Alexander Adamescu la conducerea USC.

Despre aceste plăți, în valoare totală de aproape 200.000 EUR, inspectoarele ANAF precizează că „nu s-au identificat niciun alt fel de operațiuni sau documente emise între cele două societăți” și că „societatea nu a prezentat niciun fel de documente justificative și contabile care au stat la baza acestor înregistrări contabile.”

De ce? Pentru că, de fapt, nici nu este vorba despre vreun serviciu prestat către Unirea Shopping Center, ci despre plata facturii casei de avocatură britanice Mischon de Reya, pe care Alexander Adamescu a angajat-o să-l reprezinte în procesul cu Statul român referitor la procedura de extrădare din Marea Britanie! Drept dovadă, prezentăm opiniei publice un extras din sentința din 13 aprilie 2018, dată în acest proces de către judecătorul John Zani de la Westminster Court.

Referindu-se la actele procesuale din octombrie-noiembrie 2017, menționează:

„17. Dl. Adamescu și-a schimbat atunci din nou reprezentantul legal și a împuternicit pe Mischon de Reya, avocați, să acționeze în numele său.”

Deci, conform celor constatate în cadrul inspecției ANAF, Alexander Adamescu se folosește de poziția sa de Director General al Unirea Shopping Center pentru a-și achita facturile avocaților care îl reprezintă în procese în care este implicat în nume personal.

Suntem convinși că posibila delapidare a 200.000 EUR de către actualul Director General al USC va atrage atenția procurorului de caz, determinându-l să-și extindă cercetările și în această direcție, precum și față de persoanele ce i-au fost complici la această potențială infracțiune.

8. Celor care observă și comentează, în ultimele zile, declinul din ultimii ani al afacerilor construite de către regretatul soț al Doamnei Carmen Adamescu, dorim să atragem atenția asupra unui aspect important, pe care fiul vitreg al dânsei îl menționează doar atunci când îi este favorabil – și se luptă să-l ascundă opiniei publice în rest: starea sa de sănătate.

Atât în cadrul procesului de arbitraj împotriva Statului român de la Tribunalul Internațional ICSID de la Washington, cât și în cadrul procesului de la Londra prin care încearcă evitarea punerii în aplicare a Mandatului European de Arestare emis pe numele lui, Alexander Adamescu a declarat în mod repetat că suferă de o boalămentală gravă: tulburare afectivă bipolară, ce reprezintă a șasea cauză de dizabilitate la nivel mondial, conform Organizației Mondiale a Sănătății.

În cadrul procesului din Marea Britanie, acest diagnostic a fost confirmat în fața instanței de către profesorul Nigel Eastman, psihiatru în cadrul Universității Saint Georges din Londra:

„239. El și-a exprimat opinia că dl. Adamescu suferă de tulburare afectivă bipolară și că prezintă simptomele unei tulburări depresive severe. A fost ajutat să-i formuleze evaluările nu doar de întâlnirile față în față cu acuzatul, ci și de un lung interviu cu partenera de viață a d-lui Adamescu, care a prezentat o descriere a comportamentului acestuia ce pare a fi conform unui istoric de hipomanie.”

Lăsăm opinia publică să interpreteze această informație și să deducă din ea concluziile referitoare la originea și motivația denunțurilor pe care, periodic, fiul vitreg al clientei noastre le face la adresa celor pe care îi consideră inamici: Statul român, DNA, justiția română și Doamna Carmen Adamescu.

9. Încheiem asigurându-i pe toți cei care o cunosc pe doamna Carmen Adamescu și îi prețuiesc activitatea profesională că echipa de avocați angajată de către Domnia sa, va face tot ce este posibil din punct de vedere juridic pentru a demonstra nevinovăția clientei noastre și a valorifica drepturile de moștenire ale Domniei sale.”, se spune în comunicatul remis redacției.