Directia pentru Protectia Copilului Vaslui a sesizat DIICOT in cazul femeii care a fost filmata pe un drum judetean in timp ce, beata fiind, s-a prabusit cu unul dintre copii pe sosea, dupa ce unul dintre fiii sai, in varsta de 14 ani, a fost gasit muncind la un barbat din judetul Iasi.
Cazul femeii filmate pe un drum judetean din Vaslui in timp ce, beata fiind, s-a prabusit cu unul dintre copiii sai pe sosea va ajunge in atentia Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, in urma unei sesizari facute de catre reprezentantii DGASPC Vaslui, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Plangerea a fost formulata in cursul acestei saptamani dupa ce fiul de 14 ani al femeii din localitatea vasluiana Stioborani, plecat de la domiciliu, a fost adus la postul de politie comunal de un barbat din judetul Iasi. Acesta a declarat politistilor ca baiatul locuia de ceva vreme la domiciliul sau si il mai trimitea cu animalele la pascut pe imasul din apropierea satului.
Procurorii DIICOT vor trebui sa stabileasca, in urma unei anchete, daca in acest caz ar putea fi vorba de trafic de minori, in conditiile in care copilul de 14 ani ar fi fost exploatat prin munca de catre barbatul din Iasi.
Baiatul de 14 ani este unul din cei opt copii ai femeii de 36 de ani, din Stioborani, care au fost preluati, saptamana trecuta, de catre reprezentantii Directiei pentru Protectia Copilului Vaslui si dusi intr-un centru de plasament, ulterior fiind incredintati unor asistenti maternali profesionisti. La domiciliul femeii au fost gasiti sapte copii, cu varste cuprinse intre un an si 12 ani, baiatul de 14 ani fiind adus a doua zi la postul de politie comunal de catre barbatul din Iasi.
Copiii familiei din Stioborani au fost gasiti neingrijiti in locuinta formata dintr-o singura camera insalubra, unii dintre ei avand probleme de sanatate, in special din cauza frigului din casa.
Ancheta in acest caz a fost declansata de catre reprezentantii DGASPC Vaslui in urma unor imagini cu mama copiilor, care, bauta fiind si cu o sticla de vin in mana, mergea pe un drum din localitate impreuna cu doi dintre copii, de doi si patru ani, care erau murdari si neingrijiti. La un moment dat, femeia, care il tinea in brate pe cel mai mic dintre copii, si-a pierdut echilibrul din cauza starii avansate de ebrietate si s-a prabusit, scapandu-l pe copil pe asfalt. Acelasi copil, care este descult, desi era frig si asfaltul era ud, a fost tarat apoi de catre mama sa pe jos. Femeia i-a lasat apoi pe copii pe marginea drumului, unul dintre ei stand pe jos, si a inceput sa se certe cu reporterul televiziunii care o filma.
In urma unei prime evaluari a cazului, specialistii DGASPC Vaslui au propus familiei ca cei opt copii sa fie preluati in regim de urgenta, insa parintii au refuzat, astfel ca institutia a solicitat in instanta scoaterea din familie a copiilor, fiind obtinuta o ordonanta presedintiala in acest sens de la Tribunalul Vaslui.
Ulterior, dupa ce a ramas fara copii, femeia din Stioborani a dat in judecata Directia pentru Protectia Copilului pentru a-si recupera cei opt copii care au fost scosi din familie din cauza situatiei de risc permanent la care erau expusi.
Conducerea DGASPC Vaslui sustine ca masura preluarii din familie a celor opt frati in regim de urgenta a fost una legala, in conditiile in care a fost data tot de instanta de judecata.
„Masura de protectie se impunea, avand in vedere situatia de risc la care erau expusi copiii. O sa ne judecam in instanta, magistratii fiind cei care vor hotari daca masura a fost una buna sau nu. Oricum, interesul nostru este ca cei opt copii sa se intoarca in familie pentru ca nu avem niciun interes sa-i tinem departe de parinti. Insa, prin aceasta actiune in instanta, programul de reintegrare se suspenda pana la pronuntarea definitiva a magistratilor”, a declarat, marti, corespondentului MEDIAFAX directorul DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu.
Sursa: mediafax.ro