Din A.S.I.A., in Asia! Cantareata Sylvia a lasat microfonul si scena si face cursuri de masaj thailandez

0
101

“Suna periculos, trage fusta mai jos”, canta candva frumoasa Silvia Sirbu in A.S.I.A. si mai canta si astazi, insa doar in timp ce face un masaj strasnic. Blondina a lasat muzica deoparte si se pregateste serios pentru o reconversie profesionala.

 Dupa ce partenerul sau de scena, DJ Rynno, a ales sa emigreze in Suedia, Sylvia a decis sa aloce mai mult timp pasiunii sale pentru yoga, in detrimentul muzicii. S-a specializat, iar acum conduce cursuri de hatha, practica pentru purificarea fizica si psihica, drumul – sustine ea – catre ”iluminare”. De asemenea, pregateste noi ateliere si conduce cursuri de dezvoltare personala pentru femei, pe teme precum ”Zeita interioara” ori ”Divinul feminin”.

Din A.S.I.A., in Asia! Sylvia face cursuri de masaj thailandez

Mai nou, Sylvia a decis sa-si largeasca sfera de interes si sa se specializeze si in masaj thailandez, la o scoala de profil de pe langa parcul bucurestean Cismigiu. ”Fac cursurile de masaj thai, pentru ca are mare legatura cu yoga. Si imi place maxim”, a recunoscut fosta componenta a trupei A.S.I.A.