Dragos Bucurenci, dat afara dintr-o emisiune de la Realitatea TV! Incidentul, povestit chiar de el pe Facebook: „Nu-mi vine sa cred ca asta s-a intamplat in Romania zilelor noastre”

0
116

Dragos Bucurenci a fost invitat sa plece dintr-o emisiune in direct de la Realitatea TV.

Dragos Bucurenci a povestit pe pagina sa de Facebook ce s-a intamplat si cum a ajuns sa fie dat afara din platou.

"Nu-mi vine sa cred ca asta s-a intamplat in Romania zilelor noastre. In pauza publicitara, Alexandra Pacuraru, prezentatoarea emisiunii „Acasa la oamenii Realitatii”, mi-a cerut sa plec din platou pentru ca am indraznit sa-l contrazic pe purtatorul de cuvant al Bisericii Ortodoxe Romane si s-o intreb de ce calatoreste cu avionul duminica dimineata cand credinciosii adevarati merg la slujba", a povestit Dragos Bucurenci.

Prezentatoarea emisiunii a anuntat si ea, la randul ei, ca Bucurenci a fost invitat sa paraseasca platoul.

„I-am cerut domnului Dragos Bucurenci sa paraseasca aceasta emisiune pentru ca eu m-am simtit jignita. Nu iau partea Bisericii, nu joc rolul nimanui, joc rolul meu. Eu m-am simtit jignit, m-am simtit sfidata. Si daca asta este credinta mea, asa am crescut, acestea sunt valorile mele, va rog mult, si o fac public, sa ma respectati, pentru ca eu sunt omul care vorbeste prin fapte. Nimeni nu va putea niciodata sa ma arate cu degetul ca am spus ceva, dar nu am facut nimic. Asa ca respectati-ma, ca sa va respect si eu", a spus Alexandra Pacuraru, citata de paginademedia.ro.

"Din pacate, in loc sa vorbim despre miting, emisiunea a inceput cu un lung solilocviu al d-lui Banescu din care am aflat ca romanii pleaca din tara pentru ca le e dor de valorile bisericii ortodoxe, pe care se duc sa le caute in Occidentul primitor. Cand mi-a venit randul, am povestit ca eu stiu romani care au plecat din pricina valorilor conservatoare promovate de biserica ortodoxa. Interventia mea a starnit nu numai mania fireasca a d-lui Banescu, ci si urgia prezentatoarei, care si-a abandonat complet rolul de moderator, exact cum o vazusem in inregistrarea de pe Internet, de care, de altfel, i-am si adus aminte. La un moment dat mi-a spus ca am gresit emisiunea, ceea ce era, deja, de domeniul evidentei…”, a mai explicat Bucurenci.