Jucatoarea de tenis Ana Bogdan (locul 116 in clasamentul mondial) a castigat, marti dimineata, meciul impotriva conationalei Sorana Cirstea (pozitia 86 WTA), scor 0-6, 7-5, 6-2, in primul tur la US Open. Monica Niculescu (58 WTA) a trecut de Barbora Strycova (locul 21 WTA), scor 6-3, 6-7 (3), 6-1.
Partida Ana Bogdan-Sorana Cirstea a durat o ora si 30 de minute si a avut o desfasurare spectaculoasa. Cirstea a inceput impecabil la serviciu si nu i-a oferit adversarei nicio sansa. Necrutatoare si la retur, Sorana a reusit trei break-uri si a inchis primul set dupa doar 19 minute. Ana Bogdan si-a pierdut serviciul si in debutul actului secund, iar meciul parea ca are un deznodamant sigur. Cirstea a servit pentru meci la 6-0, 5-3, dar Bogdan a reusit un break la zero, urmat de alte trei game-uri consecutive, si a trimis partida in setul decisiv. Jocul Soranei, in special la serviciu, s-a prabusit (47% procentaj de reusita cu primul serviciu, 33% cu serviciul 2), iar Ana a mai facut trei break-uri si a completat o revenire de senzatie.
Desi nu reusise niciun break dupa 13 game-uri, Ana Bogdan a profitat de problemele de concentrare pe care le are Sorana Cirstea si triumfa la prima aparitie intr-un turneu de Mare Slem.
Jucatoarea din Sinaia, in varsta de 23 de ani, a trebuit sa treaca de trei meciuri de calificare pentru a accede pe tabloul principal la New York. Ana Bogdan le-a invins, pe rand, pe Hiroko Kuwata (Japonia, 154 WTA), Ysaline Bonaventure (Belgia, 162 WTA) si Francoise Abanda (Canada, 226 WTA).
Pentru accederea in turul doi, Ana Bogdan si-a asigurat 70 de puncte in clasamentul WTA si un cec in valoare de 77,188 de dolari. In schimb, Sorana Cirstea va parasi turneul cu 10 puncte WTA si 43,313 de dolari.
Intr-un alt meci disputat marti dimineata, Monica Niculescu (locul 58 in clasamentul mondial) a invins-o pe cehoaica Barbora Strycova (21 WTA), scor 6-3, 6-7 (3), 6-1. Romanca a avut un procentaj excelent al primului serviciu, 81%, pe care l-a cedat o singura data. La retur, Niculescu a concretizat toate cele patru oportunitati de break avute.
Strycova a fost jucatoarea agresiva, cu initiativa, dar jocul de asteptare al romancei a dat roade. La capatul a doua ore si 26 de minute de joc, cehoaica a inregistrat 38 de mingi direct castigatoare (fata de doar 14 Niculescu), dar a comis nu mai putin de 57 de erori nefortate (comparativ cu cele 21 ale Monicai).
In urma acestui rezultat, bilantul confruntarilor directe Niculescu-Strycova a devenit egal, 4-4. Romanca si-a luat revansa dupa trei infrangeri consecutive, una dintre ele fiind chiar la US Open, in turul al doilea, in 2014.
Ana Bogdan si Monica Niculescu se vor confrunta in actul secund de la US Open. Va fi a treia intalnire directa, Niculescu impunandu-se in precedentele, ambele disputate pe zgura de la Bucuresti.
Marti, de la ora 18.00, Simona Halep (locul 5 in clasamentul mondial) o va intalni pe belgianca Kirsten Flipkens (pozitia 56 WTA), in primul tur al US Open. Romanca este una dintre favoritele la castigarea trofeului si a castigat toate cele patru intalniri precedente cu Flipkens, in minimum de seturi.