Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat luni că legea recursului compensatoriu trebuie înlocuită, însă reticenţa sa a fost legată de o ordonanţă de urgenţă, precizând că modificarea se va face prin asumarea răspunderii, cum a anunţat premierul Ludovic Orban.
"Am spus că această lege trebuie înlocuită, reticenţa mea a fost legată de ordonanţă de urgenţă, se face, iată, prin asumare de răspundere şi am mai adăugat că ea trebuie însoţită de un pachet de măsuri, pachet de măsuri care a fost decis azi de către Biroul Permanent Naţional al PNL şi care va fi aprobat şi de către Guvern. De altfel, parte din aceste măsuri au fost aprobate săptămâna trecută printr-un memorandum prin care guvernul s-a angajat să finanţeze posturi suplimentare de 600 de locuri în sistemul de probaţiune. Urmează şi alte investiţii în sistemul penitenciar astfel încât să îmbunătăţim rapid condiţiile de detenţie şi să eliminăm acest subiect de pe agendă prin rezolvarea lui", a declarat Predoiu, într-o intervenţie la Digi24.
El a explicat că au fost despărţite subiectele recursului compensatoriu şi Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.
"Am despărţit în două chestiunile legate de legile justiţiei, şi anume, trei măsuri urgente privind amânarea intrării în vigoare a schemei de pensionare anticipată a magistraţilor, a trecerii de la complete de doi la trei judecători şi a dublării stagiului de învăţământ la INM de la doi la patru ani, din cauze obiective pe care le-au explicat chiar cei din CSM. Acestea pe de-o parte pot fi luate urgent, pentru că avem un acord scris, un punct de vedere scris al Consiliului Superior al Magistraturii", a spus ministrul.
Predoiu a arătat că în momentul de faţă nu poate fi luată o decizie cu privire la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.
"Cea de-a doua măsură foarte importantă, legată de Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, am spus că nu poate fi luată în acest moment, deci în luna decembrie, pentru că este în curs un proces de consultare a magistraţilor în sistemul judiciar pe care l-a iniţiat Ministerul Justiţiei şi, pe de-o parte, nu avem formal un punct de vedere, un aviz al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru că încă nici n-am trimis acolo un proiect. (…) Faptul că vom intra să 'operăm' asupra secţiei speciale prin acte normative, evident, nu e niciun dubiu. E în programul de guvernare al PNL, a fost reafirmat de către mine la audierile de la Parlament, în urma cărora de altfel am obţinut votul în comisiile reunite ale Parlamentului, numai că vrem s-o facem ca la carte", a spus Predoiu.
Potrivit ministrului, propunerea PSD de abrogare a recursului compensatoriu prin vot "nici nu încurcă, nici nu ajută".
"Este un semn că decizia PNL a fost corectă, este un semn că PNL a preluat iniţiativa pe majoritatea temelor de pe agenda publică, este un semn că Guvernul merge în direcţia corectă. Este o reacţie a PSD-ului, pus în defensivă, care de bunăvoie n-a procedat la astfel de măsuri timp de aproape doi ani de zile, timp în care parlamentarii PNL, şi ai USR şi ai altor partide, PMP au solicitat sistematic abrogarea sau modificarea parţială a acestei legi. Iată că astăzi mai mult de nevoie cred că PSD-ul în discursul public şi-a schimbat poziţia. Noi ne vedem de drumul nostru, deciziile au fost corecte, se vor aplica etapizat, aşa cum se prevede şi în programul de guvernare şi până la capăt va vedea lumea că ceea ce s-a promis se va face. Nu ne încurcă, nici nu ne ajută, noi ne vedem de drumul nostru şi dacă în acest drum alţii se vor plia sau se vor da la o parte, cu atât mai bine, dar PNL îşi va duce la îndeplinire aceste măsuri", a afirmat Predoiu.