E.ON construieste o centrala electrica de 4 milioane de euro pentru Azomures

0
65

 

Compania E.ON Energie România va preda la cheie producătorului de îngrăşăminte minerale Azomureş o centrală electrică, în cadrul unui parteneriat în valoare de aproape 4 milioane de euro, potrivit unui comunicat al companiei, remis, marţi, AGERPRES.

Centrala va funcţiona cu abur rezidual şi va avea în configuraţia tehnică un generator şi o turbină în condensaţie totală pe abur de joasă presiune, produsă de M+M Turbinen-Technik GmbH, de înaltă eficienţă şi performanţă şi perfect adaptată cerinţelor individuale ale Azomureş.
"Proiectul realizat împreună cu Azomureş reprezintă o soluţie personalizată de energie, economică, fiabilă şi neutră din punctul de vedere al emisiilor de CO2 generate de producerea energiei electrice din surse convenţionale. Este o consolidare firească a relaţiilor comerciale prin care demonstrăm angajamentul E.ON de a fi un partener al industriei româneşti pentru soluţii tehnologice avansate, pentru reducerea emisiilor de carbon şi eficienţă energetică", a declarat Cătălin Iordache, director general E.ON Energie România.

La rândul său, directorul general al Azomureş, Harri Kiiski, a afirmat că societatea continuă să investească în tehnologii moderne pentru a pregăti platforma pentru un viitor sustenabil.

"Am ales să folosim resursele interne de abur rezidual, iar tehnologia propusă de partenerii noştri s-a pliat excelent pe proiectul nostru. Odată cu implementarea proiectului vom reuşi să ne apropiem şi mai mult de ţintele programului Green Deal al Comisiei Europene. Azomureş are un plan ambiţios de dezvoltare pe termen lung şi rămâne unul dintre pilonii industriei româneşti", a afirmat Kiiski.

Demararea proiectului este prevăzută pentru primăvara anului viitor, iar termenul estimat pentru punerea în funcţiune a noii centrale este în prima parte a anului 2022.

Cu o putere de 2,65 MW, centrala va acoperi între 5% şi 6% din necesarul de electricitate al combinatului. Pentru comparaţie, unitatea ar putea alimenta cu energie peste 4.600 de familii. Totodată, centrala va aduce pentru Azomureş o reducere de 4% a costurilor cu electricitatea.

Dintre avantajele tehnologiei turbinelor cu abur trebuie menţionate: durata de viaţă foarte mare, siguranţa în exploatare fiind o tehnologie ajunsă la maturitate, precum şi posibilitatea de a funcţiona cu orice tip de combustibil.

Creşterea independenţei energetice aduce o stabilizare a costurilor, siguranţă în alimentarea cu electricitate, stabilitate şi predictibilitate a preţului energiei. În acelaşi timp, creşterea eficienţei energetice ajută la atingerea obiectivelor de sustenabilitate prin reducerea emisiilor de carbon ale producătorilor de energie şi contribuie astfel la atingerea obiectivelor de mediu.

E.ON deţine o expertiză internaţională vastă în construcţia centralelor şi are în portofoliul său soluţii personalizate de generare descentralizată, cogenerare şi trigenerare la scară industrială care permit clienţilor să-şi producă singuri electricitate, agent termic şi de răcire, economisind astfel cu până la 20% din costuri. Compania sprijină clienţii pe tot parcursul proiectului, de la planificare, proiectare, finanţare, construcţie şi până la operarea centralelor.

Azomureş Târgu Mureş este cel mai important producător de îngrăşăminte minerale pentru agricultură din România. Platforma industrială este situată în partea de vest a oraşului Târgu Mureş şi se întinde pe o suprafaţă de 100 de hectare. Azomureş produce anual 1,6 milioane de tone de îngrăşăminte, 70 % din producţie fiind destinată fermelor locale. Azomureş este parte din lanţul naţional care asigură securitatea alimentară a României şi este parte a grupului Ameropa. La nivel naţional, grupul Ameropa este unul dintre principalii contributori la bugetul statului.

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,2 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 15 ani.

De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,3 miliarde de euro.