Transparența decizională a autorităților de mediu emitente este un proces dinamic și pe măsura ce legea este din ce mai aplicată de către funcționari, se rezolvă interesele cetățenilor, se asigură protecția sănătății acestora și dreptul lor la un mediu curat de viață.
SC Eco Sud S.A., operatorul Depozitului Ecologic de Deșeuri Urbane și Industriale Asimilabile Mofleni, singurul depozit ecologic realizat în conformitate cu cerințele Uniunuii Europene aflat în județul Dolj, a început de săptămâna trecută, exploatarea celulei C6 în care se depozitează deșeurile colectate din Craiova și din localitățile limitrofe. În data de 11.09.2018 Eco Sud S.A. a primit revizuirea Autorizației Integrată de Mediu din partea Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Dolj pentru începerea operării celulei 6, Garda de Mediu confirmând îndeplinirea tuturor obiectivele și funcționarea la standarde calitative înalte a depozitului ecologic.
Eco Sud a înaintat documentația necesară obținerii acestei autorizații către Agenția pentru Protecția Mediului Dolj încă din noiembrie 2017, depozitarea deșerilor într-o nouă celulă, respectiv 6, fiind necesară pe fondul atingerii capacității de depozitare a actualei celule 5. Eco Sud a angrenat investiții mari din fonduri proprii în scopul îndeplinirii serviciului de depozitare a deșeurilor, păstrării standerdelor de calititate a serviciului prestat, cât și din grija permanentă de a nu întrerupe serviciul de depozitare esențial pentru păstrarea sănătății populației din Dolj.
Întreruperea acestui serviciu ar fi avut consecințe dezastruoase asupra populației Craiovei și a celei din îmrejurimi pin alterarea factorilor de mediu ca urmare a emanațiilor nocive din gunoaiele, ce ar fi putut rămâne în localitățile județului și pe străzi.
Costul de realizare al comprtimentului 6 de depozitare este de peste 1 milion de euro, fonduri private investite de compania Eco Sud, iar cheltuirea acestor resurse financiare a fost facută cu scopul continuării serviciului și menținerii standardelor de sănătate a populației deservite.
Aplicarea reală a principiului transparenței decizionale de către autoritatea emitentă a autorizației, cât și grija reală față de managementul deșeurilor din județ și în final față de cetățean, a dus la o mai mare încredere în legi și relglementări cu urmări pozitive asupra gestiunii deșeurilor din județul Dolj, rezultatul final fiind starea de confort și sănătate a populației.
Zona destinată stocării deșeurilor de la Depozitul Ecologic Mofleni se întinde pe o suprafață de aproximativ 39 de hectare, care va fi compartimentată în 30 de celule de circa 1,3 hectare fiecare. La momentul actual sunt construite 6 celule, depozitarea făcându-se de săptămâna trecută în celula 6. Aici deșeurile depozitate sunt nivelate și compactate zilnic, iar periodic acoperite cu material inert rezultat din activităţi de demolări şi de construcţie sau pământ. Aceaste proceduri împiedică împrăștierea deșeurilor și reduc mirosul.
„ Celula 6 are o capacitate de 200.000 m3 și a fost construită conform Normativului tehnic de depozitare a deșeurilor aprobat prin Ordinul 757/2004. Sistemul de impermeabilizare utilizat la amenajarea bazei şi taluzurilor celulei permite exploatarea acesteia fără riscuri în ceea ce priveşte posibilitatea contaminării solului sau a apelor subterane. Acest sistem de impermeabilizare este conform cu prevederile legislației în vigoare, iar în realizarea celulei s-a ținut cont de caracteristicile naturale ale amplasamentului şi de natura deşeurilor ce urmează să fie depozitate. Baza şi taluzurile interioare ale celulelei au fost impermeabilizate cu un sistem de etanşare stratificat, format din: barieră geologică, compactată, geocompozit bentonitic, membrană sintetică (geomembrană) din polietilenă de înaltă densitate și geotextil neţesut. ”, declară Dan Stănoaia, Director Comercial Eco Sud S.A.
„ Mai mult pentru a nu exista scurgeri de levigat, sistemul de colectare şi transport al acestuia către stația de epurare a fost construit cu respectarea prevederilor Normativului tehnic de depozitare, cuprinzând urmatoarele elementele: strat drenant din sort având granulometria, grosimea, permeabilitatea hidraulică şi conţinutul de carbonat de calciu specific susținerii unui astfel de sistem,drenuri absorbanteperforate pe 2/3 din circumferinţă si drenuri colectoare din polietilenă de înaltă densitate amplasate pe fundul celulei, având pante continue până la drenul colector. Drenul colector are un diametrul mai mare decât drenurile abosorbante, astfel încât să poată prelua debitul de levigat rezultat”, mai precizează Dan Stănoaia, Director Comercial Eco Sud S.A.
Deșeurile colectate din județul Dolj vor fi descărcate direct în celula 6 prin intermediul rampelor amplasate în interiorul acesteia. O astfel de măsură permite diminuarea cantității de levigat generat, elimină împrăștierea deșeurilor ușore în exteriorul celulei și reduce disconfortul olfactiv.
Pentru celulele 1-5 a căror operare a fost sistată societatea a început demersurile în vederea obținerii actelor de reglementare necesare operațiunilor de închidere.
Fluxul mediu de deșeuri depozitate la Depozitul Ecologic Mofleni se ridică la 300 de tone zilnic, în condițiile în care depozitul deservește întreg Municipiul Craiova, precum și toate localitățile din Județul Dolj. Fiind proiectat pentru a asigura depozitarea a circa 6.000.000 m³ deşeuri, depozitul va funcționa timp de aproximativ 39 de ani.
„ Depozitul Ecologic de Deșeuri Urbane și Industriale Asimilabile Mofleni face parte din Masterplanul de deşeuri al judeţului Dolj. În cadrul acestui amplasament sunt depozitate fracţia reziduală a deşeurilor menajere din judeţ, deşeurile care nu pot fi reciclate, nici compostate, Depozitul Ecologic Mofleni fiind singurul din judet construit în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene, iar existența acestuia are un impact general pozitiv asupra locuitorilor din județul Dolj prin asumarea de către Eco Sud a utilizării celor mai performante tehnologii în scopul dezvoltării durabile, a creșterii confortului și a calității vieții cetățenilor”, declară Dan Stănoaia, Director Comercial Eco Sud S.A.
Percepția publică despre depozitul Mofleni este una pozitivă în rândul cetățenilor, mirosurile sunt aproape inexistente, iar dovada cea mai bună a acestei afirmații este faptul că o mare parte din cetățenii municipiului Craiova fac activități de jogging, aerobic și divertisment în imediata vecinătate a depozitului Mofleni, într-un aer curat și bun de respirat.
Salutăm decizia transparentă a Agenției pentru Protecția Mediului Dolj, care a eliberat Autorizația de Mediu, dând astfel un semnal pozitiv în palierul de legatură între mediu și cetățean, în activitatea zilnică de identificare a nevoilor comunității și satisfacerea acestora în mod continuu.
ECO SUD SA – 20 de ani de experiență în gestiunea deșeurilor
Eco Sud S.A. este cel mai important furnizor de soluții integrate de mediu destinate depozitării și eliminării deșeurilor menajere solide urbane și a deșeurilor industriale. Eco Sud deține în prezent în portofoliu cinci Centre de Management al Deșeurilor (Depozitul Ecologic Vidra-București, Depozitul Ecologic Mofleni-Craiova, Depozitul Central Mavrodin-Alexandria, Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Frățești Giurgiu, Sistem Integrat de Management al Deșeurilor Solide Bacău) și gestionează aproximativ 20% din cantitatea de deșeuri produsă în România, lucru care o plasează în postura de lider național în acest domeniu. Extinderea activității Eco Sud S.A. în regiunea Moldova, respectiv în județul Bacău, înseamnă pentru companie o majorare a cotei de piață de la 13% la 19%.
Obiectivul companiei este acela de a crea parteneriate stabile cu rețeaua de clienți și comunitățile în cadrul cărora își desfășoară activitatea, pentru o gestiune eficientă a serviciilor și pentru a promova o reducere progresivă a cantităților de deșeuri generate, de la colectare până la depozitarea finală. Prin acest proces Eco Sud S.A. recuperează resurse valoroase și necesare calității vieții.
Compania este licențiată Clasa I prin Ordin emis de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și este certificată pentru Sistemul de Management de Calitate, Mediu, Sănătate și Securitate Ocupațională de către organismul de certificare TUV Rheinland InterCert Gmbh – Germania.