Ministrul spaniol al Economiei, Luis De Guindos, a declarat, joi, că se așteaptă la o creștere economică de puțin peste 3% în acest an, în pofida crizei din Catalonia, transmite Reuters.
Economia spaniolă, a patra mare economie a zonei euro, a înregistrat un ritm anual de creștere de 3,2% în 2015 și 2016 iar o creștere de 3% în acest an ar fi superioară celei înregistrată de alte state mari din zona euro.
Catalonia ar urma să treacă de vineri sub conducerea directă a Madridului, după tentativa de separatism pe care instanțele spaniole au declarat-o neconstituțională. Executivul central intenționează să demită Executivul catalan și să transfere competențele către ministerele de la Madrid, să preia controlul asupra poliției catalane, să pună sub tutelă Parlamentul regional și media publice regionale și să organizeze alegeri în șase luni.
Luis De Guindos a declarat pentru postul de radio Cadena Ser că, dacă planurile Guvernului de la Madrid privind exercitarea conducerii directe în Catalonia se vor derula cu bine, speră ca în săptămânile următoare să fie reluată dezbaterea și adoptarea bugetului pe 2018.
Ministrul spaniol al Economiei a mai spus că o vânzare parțială a băncii de stat Bankia este posibilă până la finele acestui an, dacă va fi rezolvată criza din Catalonia. Până la finele lui 2019, Guvernul de la Madrid trebuie să privatizeze Bankia, în încercarea de a-și recupera fondurile furnizate cu ocazia sprijinirii acestei bănci în 2012.
Separat, Institutul național de statistică din Spania (INE) a anunțat că, în trimestrul al treilea, rata șomajului a scăzut la 16,38%, de la 17,2% în trimestrul al doilea, aceasta fiind cea mai mică rată a șomajului înregistrată de Spania în ultimii nouă ani. De asemenea, în trimestrul al treilea al acestui an, Spania a depășit pragul de 19 milioane persoane ocupate, pentru prima dată în ultimii opt ani. Creșterea economică robustă înregistrată după ce Spania a ieșit din recesiune a dus la crearea mai multor locuri de muncă, a explicat INE.