Emblema oficială care va fi folosită pentru serbările care vor însoţi încoronarea Regelui Charles al Marii Britanii, în luna mai, a fost dezvăluită vineri cu un design care indică susţinerea monarhiei pentru apărarea mediului, relatează Reuters.
Emblema prezintă flora din toate cele patru naţiuni care alcătuiesc Regatul Unit – trandafirul Angliei, ciulinul din Scoţia, narcisa din Ţara Galilor şi trifoiul din Irlanda de Nord, care au fost un tribut adus dragostei lui Charles pentru natură, a indicat Palatul Buckingham.
De asemenea, a fost conceput pentru a utiliza culorile roşu, alb şi albastru ale drapelului Uniunii, potrivit Agerpres.
"Designul a fost inspirat de dragostea Regelui Charles pentru planetă, natură şi preocuparea lui profundă pentru lumea naturală", a spus designerul Jony Ive