Emiratele Arabe Unite, ironizate dupa ce premiile egalitatii intre sexe au fost inmanate exclusiv barbatilor

0
77

Autorităţile din Emiratele Arabe Unite au fost ironizate pe reţelele de socializare, după ce internauţii din această ţară au aflat că toate premiile create special pentru a stimula egalitatea de gen la locul de muncă au fost înmânate unor bărbaţi, informează luni site-ul cotidianului britanic The Guardian, potrivit agerpres.ro.

 

Diplome şi medalii au fost înmânate de şeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum, vicepreşedintele Emiratelor Arabe Unite şi de emirul din Dubai, la categoriile "cea mai bună entitate guvernamentală care sprijină egalitatea de gen", "cea mai bună autoritate federală care sprijină egalitatea de gen" şi "cea mai bună iniţiativă în domeniul egalităţii de gen", în cadrul unei ceremonii ce a avut loc duminică.

Aceste trofee au revenit Ministerului de Finanţe, Autorităţii federale pentru competitivitate şi statistică respectiv Ministerului de Resurse Umane, care au trimis la acea gală doar reprezentanţi de sex masculin.

Vice prim-ministrul şi ministrul de Interne al ţării, şeicul Saif bin Zayed al-Nahyan, a fost desemnat "cea mai bună personalitate care sprijină egalitatea de gen", pentru eforturile sale în scopul implementării concediului de maternitate în cadrul armatei saudite.

Un mesaj publicat pe Twitter prin care au fost anunţate aceste premii a fost întâmpinat cu un val de ironii în mediul online.

"Wow! Au captat cu adevărat diversitatea la acea gală. Unul dintre acei bărbaţi era îmbrăcat în gri", a scris un internaut pe Twitter.

"V-a piratat The Onion pe toţi?", s-a întrebat un alt utilizator de Twitter, referindu-se la celebrul site de satiră american.

Premiile Gender Balance Index din Emiratele Arabe Unite recompensează progresele realizate în departamentele guvernamentale pe parcursul ultimului an pentru a îndeplini obiectivele de reprezentare feminină stabilite de Guvern în 2015.

"Suntem mândri de succesul femeilor din Emiratele Arabe Saudite, iar rolul lor ocupă un loc central în modelarea viitorului ţării", au transmis reprezentanţii Biroului pentru mass-media din Dubai într-un mesaj publicat pe contul oficial de Twitter al instituţiei. "Egalitatea de gen a devenit un pilon central în instituţiile Guvernului nostru", au adăugat ei.

Un studiu realizat în 2018 de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare afirmă că Emiratele Arabe Unite este ţara din Golful Persic care ocupă primul loc în topul egalităţii de gen în această regiune a lumii şi a făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte includerea femeilor în forţa de muncă.

Raportul afirmă că până în anul 2015, 135.000 de femei din Emiratele Arabe Unite au participat la piaţa forţei de muncă, în comparaţie cu doar 1.000 în 1975, iar 43% dintre femeile saudite deţin în prezent o diplomă de licenţă, în comparaţie cu procentul de 23% înregistrat în rândul bărbaţilor saudiţi.

Totuşi, potrivit asociaţiilor care militează pentru drepturile omului, discriminarea de gen reprezintă încă o problemă profund înrădăcinată în Emiratele Arabe Unite, în special în sistemul legislativ, care privilegiază drepturile bărbatului în familie şi în anumite chestiuni care ţin de statutul personal, precum căsătoria, divorţul şi custodia copiilor. Legea din Emiratele Arabe Unite permite, de asemenea, violenţa domestică, atât timp cât agresiunea în cauză nu depăşeşte limitele stabilite de legea islamică.