Presedintele francez, Emmanuel Macron, si-a exprimat duminica speranta ca presedintele american, Donald Trump, va reveni asupra deciziei de a retrage Statele Unite din Acordul de la Paris, informeaza Reuters.
Donald Trump „mi-a spus ca va incerca sa gaseasca o solutie lunile viitoare”, a declarat Macron. Acesta a mai precizat ca „am discutat in detaliu despre ce l-ar putea face sa revina in Acordul de la Paris”.
Presedintele Statelor Unite si-a retras tara din acord la inceputul lunii iunie, sustinand ca marii poluatori precum China si India sunt tratati cu indulgenta, in detrimentul industriei americane.
Macron si Trump s-au reintalnit saptamana acesta, pe data de 14 iulie, in Paris, cu ocazia zilei nationale a Frantei. Cu aceasta ocazie, Trump a declarat ca „s-ar putea intampla ceva in legatura cu Acordul de la Paris”.