Episcopul Husilor : „Putem sa fim oameni morali, insa Dumnezeu ne cere sa fim oameni duhovnicesti!”

0
67

In Duminica a XII-a dupa Rusalii (30 august 2020), Preasfintitul Parinte Episcop Ignatie a oficiat Sfanta Liturghie la Catedrala Episcopala „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” din Husi. In omilia rostita dupa citirea pasajului evanghelic (Tanarul cel bogat), Ierarhul Husilor a vorbit despre modul in care Dumnezeu asteapta sa I ne daruim, precum si despre riscul falimentului moral.

Preasfintia Sa a atras atentia asupra intrebarilor esentiale la care ar trebui sa cautam raspuns in viata:

„Pericopa evanghelica ne vorbeste despre intalnirea unui tanar cu Domnul Hristos. Din descrierile sfintilor evanghelisti, acest tanar nu era unul obisnuit. Avea un anumit statut social si, mai mult decat atat, era un om care implinea poruncile lui Dumnezeu.

Era un tanar pe care il framanta o intrebare fundamentala, esentiala pentru orice crestin: «ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci?»

Din nefericire, suntem prea putini cei care ne punem intrebari esentiale.

Ne lasam acaparati de caruselul grijilor lumesti, care ne vlaguiesc toate energiile noastre spirituale, si nu mai avem ragazul necesar de a ne pune intrebarile esentiale in ceea ce priveste viata noastra.

Suntem captivi lumii acesteia, cu tot ceea ce ea ne ofera.

Toate sunt de la Dumnezeu, insa in momentul in care ne deturneaza de la preocuparea noastra duhovniceasca – cum sa facem sa mostenim Imparatia Cerurilor – atunci tot ceea ce ne ofera lumea se poate transforma intr-un obstacol.

Tanarul din pasajul evanghelic s-a apropiat de Hristos si L-a numit, atat de frumos,  «Invatatorule bun». Hristos, in mod intelept si delicat, ii spune: «nimeni nu este bun, decat numai Dumnezeu». Cu alte cuvinte: «daca tu M-ai numit pe Mine bun, Eu sunt Dumnezeu-Omul».

Hristos L-a privit cu dragoste pe acest tanar. Cand il intreaba daca pazeste poruncile, acesta da un raspuns formidabil.

Nu stiu cati dintre noi am putea sa spunem, in fata propriei noastre constiinte, daca ne-ar intreaba Dumnezeu daca am pazit poruncile, precum acest tanar: «Da Doamne, pe toate le-am pazit».

Se pare ca acest tanar nu era neaparat un adolescent, ci o persoana de varsta a doua, de vreme ce a spus ca tine acele porunci «din pruncie»”.

Parintele Episcop Ignatie a vorbit despre falimentul moral in care putem cadea atunci cand ne legam sufletul de lucruri straine de Dumnezeu:

«Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru iti mai lipseste: Mergi, vinde tot ce ai, da saracilor si vei avea comoara in cer; si apoi, luand crucea, vino si urmeaza Mie». (Marcu 10, 21)

„Din nefericire, este si o parte neimplinita a intalnirii dintre tanarul bogat si Domnul Hristos.

Hristos ii raspunde: «vinde averile si le imparte saracilor». Era ceva de care ii era foarte greu sa se dezlipeasca. Tanarul a plecat foarte trist, pentru ca nu a putut face lucrul acesta.

Chiar daca a implinit toate poruncile, era ceva in adancul inimii sale, un atasament foarte nepotrivit fata de lumea aceasta.

Tanarul acesta a «falimentat moral» in fata lui Hristos.

Traim intr-o lume in care suntem dominati de economie. Stim ce inseamna falimentul unei societati comerciale, este echivalent cu dezastrul pentru cei care sunt angrenati in mod cinstit intr-o afacere. Din varii motive, poate independente de ei, ajung in punctul in care dau faliment.

Cati dintre noi ne gandim ca poate sa fie acelasi dezastru la nivelul fiintei umane, la nivel personal, cand falimentam in fata lui Dumnezeu, cand nu implinim poruncile Lui, cand recidivam?

Una este sa schiopatam si, din neputinta, sa cadem si sa ignoram poruncile lui Dumnezeu, alta este cand cu stiinta, zi de zi, prin propria noastra vointa, prin libertatea noastra, prin deciziile noastre, nu implinim poruncile Lui.

Dumnezeu ne cere ceva mult mai profund, chiar daca noi, din punct de vedere moral ne comportam adecvat. El ne cere si sa nu ne legam inima de ceva din lumea aceasta trecatoare.

Hristos ne cere sa Ii daruim inima noastra integral, intreaga viata, fara jumatati de masura”.

Preasfintia Sa a aratat ca poruncile evanghelice sunt cele care intretin cu adevarat viata sufleteasca a omului:

Poruncile ne mentin in demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Cand nu implinim poruncile, nu facem altceva decat sa decidem sa ne schimonosim sufleteste, sa devenim oameni urati, imorali, neduhovnicesti.

Este mult mai propriu sa spunem ca poruncile sunt cele care ne mentin in starea de frumusete spirituala, de plenitudine duhovniceasca.

Putem sa fim oameni morali, eleganti, insa Dumnezeu ne cere sa fim oameni duhovnicesti. Sa facem un salt de la implinirea exterioara a poruncilor.

Sa nu intelegem poruncile ca pe un cod etic, ci mai mult decat atat.

Poruncile sunt cele care ne apropie de Hristos si ne inlesnesc calea ca, prin viata noastra, sa Ii dam totul lui Hristos. Tanarul din Evanghelie nu a putut sa Ii dea inima sa lui Hristos. Era legata de altceva.

Oricat de buni am fi si oricat ne straduim sa implinim poruncile, Hristos ne cere ceva mai profund: sa Ii daruim inima noastra, gandurile noastre, inteligenta noastra, experienta noastra, intreaga noastra viata.

In Liturghie spunem: «Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!» Nu ne cere segmente din viata noastra ci o vrea integrala.

Noi ne lasam prinsi de mirajul acestei lumi si Ii daruim doar fragmente din viata noastra.

Daca simtim o povara in a I ne darui integral Lui, sa Ii cerem, in rugaciune, lui Dumnezeu, sa transforme imposibilul in posibil. Sa ne rugam asa pentru orice lucru care ni se pare anevoios in viata duhovniceasca. El este Cel care ne spune: «cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu».