Eurobarometru: Trei din patru tineri români sunt optimişti în ceea ce priveşte viitorul Uniunii Europene

0
45

Trei din patru tineri români (74%) sunt optimişti în ceea ce priveşte viitorul Uniunii Europene şi arată o mai mare deschidere şi susţinere pentru politicile europene decât alte categorii de vârstă şi aceeaşi proporţie dintre tinerii români sunt satisfăcuţi cu viaţa pe care o duc, indică eurobarometrul standard 96 (iarnă 2021-2022), potrivit unui comunicat al Comisiei Europene publicat luni.

Studiul arată că 61% dintre tinerii români apreciază că lucrurile se îndreaptă în direcţia bună în viaţa personală, iar 70% sunt mulţumiţi de locul de muncă pe care îl au.

În termeni de principale preocupări, tinerii consideră sistemul de educaţie una dintre principalele provocări cu care se confruntă, alături de situaţia economică, şomaj, locuinţe şi mediul înconjurător şi schimbările climatice, şi au o opinie pozitivă asupra comerţului liber, ca politică internaţională, potrivit Agerpres.ro.

Aproximativ 40% dintre tineri declară că nu discută subiecte legate de politica la nivel european, însă majoritatea lor au o percepţie pozitivă asupra modului în care funcţionează democraţia atât în Uniunea Europeană (63%), cât şi în România (50%).

Referitor la Uniunea Europeană, 74% dintre tineri sunt optimişti în ceea ce priveşte viitorul acesteia, iar aproximativ 55% apreciază că lucrurile se îndreaptă în direcţia bună în Uniune. Tinerii de peste 25 de ani sunt, în mod consecvent, mai deschişi faţă de politicile europene decât alte categorii de vârstă, având o părere puternic pozitivă despre acestea. Tot ei apreciază că valorile şi solidaritatea sunt cele care contribuie la sentimentul de comunitate, alături de economie, educaţie, statul de drept şi cultură.

Studiul mai arată că, în contextul actual, 59% dintre români sunt satisfăcuţi cu propria viaţă, o scădere faţă de anul precedent (66%) şi o mare diferenţă faţă de media UE (83%). Românii recunosc scăderea nivelului de trai, doi din trei spunând că viaţa lor era mai bună în trecut. 46% consideră că lucrurile se îndreaptă în direcţia corectă în viaţa lor personală, comparativ cu 68% media europeană.

Continuarea pe stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.