Miniştrii Economiei şi Finanţelor din zona euro (Eurogrup) vor analiza luni situaţia economiei europene şi cum ar putea fi ajustate măsurile naţionale pentru frânarea scumpirii energiei, cu scopul de a evita subvenţiile generalizate care pot alimenta inflaţia, relatează agenţia EFE.
Miniştrii vor evalua ultimele decizii ale Băncii Centrale Europene, care săptămâna trecută a crescut cu 75 de punte de bază dobânda de referinţă, pentru a frâna escaladarea preţurilor, şi vor fi informaţi de către Comisia Europeană despre viitoarele previziuni economice, pe care urmează să le publice la finalul săptămânii.
Discuţia, devenită un recurent punct principal al fiecărei reuniuni, de la începerea războiului din Ucraina, porneşte de la un scenariu de riscul foarte mare de recesiune în zona euro, în pofida avansului PIB (0,2%) din trimestrul al treilea şi a consolidării pieţei muncii, dar în contextul unei inflaţii record alimentate de preţurile la energie, de 10,7% în octombrie.