Europa este in flacari: incep proteste de amploare si in Germania

0
71

Membri sindicatului din domeniul căilor ferate şi al transporturilor din Germania (EVG) vor intra luni în grevă, ceea ce va afecta traficul trenurilor pe liniile locale, regionale şi naţionale, după ce discuţiile cu managementul operatorului feroviar Deutsche Bahn nu au dat rezultate, au declarat duminică pentru Reuters două surse sindicale.Una din surse a declarat că sindicatul EVG nu a dorit să îşi limiteze greva doar la câteva rute sau o singură formă de transport, chiar dacă unele regiuni ale Germaniei vor fi afectate mai puternic decât altele. 

Sindicatul EVG a anunţat încă de sâmbătă că grevele de avertisment ar putea fi inevitabile, ceea ce a dat naştere la îngrijorări că este posibil să fie afectate călătoriile din preajma Crăciunului. 

EVG vrea o majorare salarială de 7,5% şi de asemenea a făcut unele solicitări privind orele de muncă şi vacanţele. În schimb, conducerea Deutsche Bahn, care în paralel poartă discuţii şi cu sindicatul mai mic al mecanicilor de locomotivă (GDL), a oferit o majorare salarială de 5,1% în două trepte şi o primă unică de 500 de euro. Pe ansamblu, este vorba de o majorare de 7%, susţine echipa managerială a operatorului feroviar. 

Potrivit Deutsche Bahn, decizia sindicatul EVG de a pleca de la masa negocierilor va provoca "o escaladare complet inutilă", care îi va nelinişti complet pe călători în perioada Crăciunului.