Evacuare de urgenţă a pasagerilor unui avion ca urmare a comportamentului unui pasager

0
73

Cei 78 de pasageri aflaţi la bordul unui avion a fost evacuaţi "de urgenţă", sâmbătă după-amiază, imediat după aterizarea pe aeroportul La Guardia din New York, din cauza comportamentului unui pasager care a fost arestat, a anunţat compania Republic Airways, informează AFP.

Aeronava, un Embraer E-175 care a decolat din Indianapolis cu destinaţia La Guardia, "a declarat o urgenţă şi a aterizat… fără incidente ca reacţie la comportamentul unui pasager aproape de încheierea zborului", a declarat compania într-un mesaj transmis AFP.
"La ieşirea de pe pista activă, avionul s-a oprit pe o cale de rulare şi a efectuat o evacuare de urgenţă, ca măsură de precauţie", a precizat Republic Airways, adăugând că "pasagerul implicat în incident a fost reţinut".

Un purtător de cuvânt al companiei nu a dorit să ofere detalii cu privire la comportamentului pasagerului. Contactată de AFP, conducerea aeroportului din New York nu a răspuns imediat.