Evaluarile nationale de la finalul claselor a II-a, a IV-a si a VI-a se vor desfasura in luna mai

0
59

Probele din cadrul evaluarilor nationale de la finalul claselor a II-a, a IV-a si a VI-a se vor desfasura in acest an scolar in intervalul 7 – 23 mai 2019, anunta Ministerul Educatiei.
Calendaru acestor evaluari a fost aprobat de Ministerul Educatiei Nationale si publicat pe edu.ro.

Astfel, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a (EN II) va avea loc in perioada 7 – 10 mai. Probele scrise la limba romana si limba materna sunt programate in 7 mai, fiind urmate a doua zi (8 mai) de testele de citire la cele doua discipline. Proba de matematica este prevazuta pentru data de 9 mai, in timp ce proba de limba romana (scris si citit) pentru elevii din randul minoritatilor nationale se va desfasura in data de 10 mai.

Evaluarea competentelor fundamentale dobandite in ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are urmatorul calendar: limba romana (14 mai), matematica (15 mai) si limba materna (16 mai).

Elevii claselor a VI-a vor sustine evaluarea competentelor fundamentale dobandite in ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) in zilele de 22 mai (limba si comunicare) si 23 mai (matematica si stiintele naturii).

Conform Legii Educatiei Nationale nr. 1/2011, rezultatele EN II si EN VI au ca scop elaborarea planurilor individualizate de invatare ale elevilor si preorientarea scolara, iar rezultatele EN IV sunt utilizate si pentru diagnoza de sistem, la nivelul acestui tip de invatamant (ciclul primar), potrivit Ministerului Educatiei.

Rezultatele evaluarilor nationale de la finalul claselor a II-a, a IV-a si a VI-a se comunica doar parintilor elevilor.