O batrana in varsta de 72 de ani, din localitatea Epureni, comuna Duda – Epureni, din apropierea municipiului Husi, a fost dusa, in dupa-amiaza zilei de marti, 25 aprilie, la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian”. Femeia fusese gasita, in curtea casei, in stare de ebrietate si in soc hipotermic, temperatura corpului scazandu-i pana la 24,9 grade. Cadrele medicale husene au facut tot posibilul pentru a-i salva viata. Din nefericire, batrana a suferit un stop cardio-respirator, medicii declarand decesul la ora 18.30.
Cel mai probabil, femeia a stat cazuta in curte toata noaptea de luni spre marti, la orele amiezii abia fiind gasita si transportata la Spitalul din Husi.