Irinel Columbeanu, noi detalii despre relația cu fiica lui. Iată ce face Irinuca mai tot timpul, după ce acesta s-a operat.
Irinel Columbeanu și fiica lui, Irinuca, au o relație extrem de specială, chiar dacă se află în părți diferite ale globului. Copila a fost foarte afectată de problemele de sănătate cu care s-a confruntat fostul milionar de la Izvorani și, deși se află la zeci de mii de kilometri de el, a încercat să-l susțină prin vorbe frumoase.
De asemenea, copila este extrem de mândră de tatăl ei, care a scos două cărți în care și-a povestit întreaga viață. Aceasta a așteptat cu sufletul la gură să pună mâna pe ultimul volum scris de Irinel.
„Irina era tare bucuroasă. Tocmai ce primise de la curier cartea trimisă de mine cu dedicație și era mulțumită că avusese un pic de timp să se și uite pe codul QR de la pagina 248.
I-a plăcut foarte mult că astfel a putut și ea să își revadă botezul, a fost foarte curioasă ce ar mai putea vedea prin celălalt cod QR, cel precedent, de la pagina 241, și i-am explicat că astfel va putea să urmărească aproximativ 16 minute din prezentarea amănunțită a fostei mele mașini Rolls -Royce, filmată în curtea vilei de la Izvorani prin ianuarie 2007, după ce pe Irina de-abia ce o adusesem cu Monica acasă la vilă, într-un coșuleț, de la spitalul Elias, unde se născuse și unde eu tocmai ce am fost operat,
amintindu-mi și de mama mea, ce tot acolo s-a prăpădit", a declarat Irinel Columbeanu pentru Click! .