Destin cumplit pentru tinerii Ionut Mazdrag si Marius Nitica, cel din urma ocupa functia de sef de post al Politiei din comuna vasluiana Vetrisoaia. In autoturism se aflau 3 persoane dintre care doar una a scapat cu viata din evenimentul rutier, avand mai multe rani.
Accidentul s-a produs in zona denumita Pojorani, la mica distanta de intrarea in localitatea Vetrisoaia, cu cel putin 14 ore inainte sa fie descoperit. Cativa politisti de frontiera au fost cei care au observat tragedia. Practic accidentul s-ar fi produs in seara zilei de marti, 9 octombrie, putin dupa ora 21:00. Persoane implicate in accident se intorceau de la o partida de pescuit iar la volanul autoturismului se urcasera conform surselor noastre, o persoana care nu consumase alcool. In timp ce se aflau pe DN24N pe directia Husi, intr-un viraj, au pierdut controlul asupra directiei de mers, rasturnandu-se de mai multe ori, plonjand mai apoi intr-o rapa de pe marginea drumului, puternic acoperita de vegetatie.
In ziua de miercuri, 10 octombrie, in jurul pranzului, s-a dat alarma iar la fata locului au fost mobilizate de urgenta echipaje din cadrul Serviciului de Ambulnata Vaslui – substatia Husi, echipajul EPA de la Sectia de Pompieri Husi cat si o autospeciala in care se aflau mai multi subofiteri. Pentru tinerii Marius Nitica si Ionut Mazdrag nu s-a mai putut face nimic, salvatorii fiind nevoiti sa constate decesul.
Retele de socializare au fost impanzite cu mesaje de condoleante ale apropiatiilor celor doi. Mai ales ca Marius Nitica, urma sa devina si tata, iubita fostului politist lasand un mesaj emotionat : “Inima mea…ai lasat o durere mult prea mare in sufletele noastre… nu ai vrut sa mai stai, mi-ai lasat o comoara mica… nu ai avut rabdare sa o vezi..☹