Firea provoacă un CUTREMUR: Carmen Dan foloseşte serviciul secret al MAI pentru a-şi spiona adversarii

0
56

Primarul general Gabriela Firea spune că ministrul de Interne Carmen Dan a venit pregătită în ședința CEx PSD cu hârtii care reprezentau discuții private pe WhatsApp, după ce în urmă cu un an a recunoscut că are discuții, de pe aceeași aplicație, ale unui senator și că sunt ușor de interceptat, transmite Mediafax.

"Doamna ministru a scos dintr-un dosar, deși nu cred că avea de unde să știe ce voi spune eu, decât dacă îmi urmărește corespondența, probabil, a scos niște foi că sunt xeroxuri convorbiri private dintre doamna prefect și un secretar de stat. Am întrebat 'Doamna ministru, ne spionați? Ne urmăriți? Ne controlați mesajele, WhatsApp-urile?' A întors atunci discuția și a spus că domnul secretar de stat i-a pus la dispoziție. I-am spus că 'dumneavostră mi-ați spus acum un an să am grijă ce transmit pe WhatsApp pentru că dumneavoastră aveți whatsapp-urile unui senator din București și să fiu precaută și atentă'. Dacă la acest nivel am ajuns. Noi ne luptăm cu statul paralel, dar parte din statul paralel e pe lângă noi, cu o doamnă ministru de Interne care vine la Comitetul Executiv pregătită în apărarea sa cu niște mesaje private", a declarat Gabriela Firea, la România TV.

Aceasta spune că se poate simți spionată atâta timp cât a fost prevenită de ministrul de Interne, Carmen Dan, că aplicația WhatsApp este ușor de interceptat.

"De vreme ce știa ce voi spune eu și nu am vorbit cu nimeni și venise pregătită cu niște convorbiri private pe WhatsApp și m-a prevenit anul trecut să fiu atentă ce vorbesc pe WhatsApp că acestea sunt ușor de interceptat și are la dispoziție, probabil de la serviciul intern de informații al MAI, discuții dintre un senator și unele persoane….Și nici la acest argument nimeni nu a intervenit. Dacă acesta e sensul în care se îndreaptă unii colegi ", a mai spus Firea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.