Focuri de arma pentru retinerea unui contrabandist

0
61

Politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Darabani au descoperit si confiscat, in urma unei actiuni desfasurate in zona de responsabilitate, 119.200 tigarete de contrabanda (5.960 pachete), in valoare totala de 66.750 lei,  marfa ce urma sa ajunga pe piata neagra de desfacere din Romania.

 Pentru oprirea persoanei in cauza, care nu s-a supus somatiilor legale, politistii de frontiera au folosit armamentul din dotare, fiind trase patru focuri de avertisment.

In data de 24 iunie, politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Darabani – I.T.P.F. Iasi au organizat o actiune pe linia prevenirii si combaterii contrabandei cu tigari in zona de responsabilitate.
Astfel, in jurul orei 10.00, politistii de frontiera au observat un autoturism marca Audi, inmatriculat in Romania, despre care aveau informatii ca este folosit pentru transportul produselor din tutun de contrabanda, in timp ce se deplasa pe un drum secundar catre localitatea Cuza Voda.
Politistii de frontiera au procedat la urmarirea autoturismului, dupa cateva sute de metri fiind descoperit in satul Cuza-Voda, judetul Botosani. In momentul in care politistii de frontiera s-au apropiat, din autovehicul a iesit o persoana de sex masculin, care a incercat sa fuga. Deoarece persoana in cauza nu s-a supus somatiilor verbale, politistii de frontiera au folosit armamentul din dotare, fiind trase patru focuri de avertisment in plan vertical, cu respectarea reglementarilor legale in vigoare.
Barbatul a fost identificat ca fiind un cetatean roman, in varsta de 45 de ani, domiciliat pe raza judetului Botosani, implicat in activitatea infractionala.
In continuarea cercetarilor, langa autoturism, in iarba, au fost descoperite sase colete voluminoase  invelite in folie de culoare neagra, infasurate cu banda adeziva,  in care au putut fi observate mai multe cutii de carton in care erau pachete cu tigari marca Ritm, de provenienta Republica Moldova.
In urma inventarierii coletelor, a rezultat cantitatea de 119.200 tigarete (5.960 pachete), marca Ritm, in valoare totala de aproximativ 66.750 lei. Intreaga cantitate de tigari si autoturismul in valoare de 12.000 lei au fost ridicate in vederea confiscarii.
In cauza, se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de contrabanda, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Botosani, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate in aria infractionala.