Fondurile de investitii sunt responsabile pentru doar 13,5% din tranzactiile din Romania. In Ungaria, una din trei mutari are in spate un investitor financiar

0
54

Fondurile de investiţii au semnat anul trecut pe piaţa locală doar 22 de tranzacţii dintr-un total de 162 de fuziuni şi achiziţii, adică 13,5%, arată calculele ZF pe baza datelor oferite de compania de consultanţă EY. Piaţa locală are una dintre cele mai mici ponderi dintre ţările din regiune, deşi interesul investitorilor financiari pentru România creşte.

„Există interes crescut din partea marilor fonduri de private equity pentru a investi pe piaţa din România, în special în cazul secondary buy-outurilor (un fond de investiţii cumpără tot de la un investitor financiar – n.red.) sau al afacerilor locale care sunt campioane în sectoarele lor de activitate şi care ajung să fie evaluate la o sumă atrăgătoare“, spun analiştii de la EY.

Anul trecut, spre exemplu, cea mai importantă tranzacţie făcută de un fond de private equity strict local a fost cea prin care Mid Europa Partners a preluat pentru 120 mil. euro compania de curierat Urgent Cargus, potrivit analizelor ZF. „Investitorii strategici sunt mai activi decât cei financiari în fiecare stat din Europa Centrală şi de Est“, mai spun analiştii de la EY.

Pe piaţa locală s-au semnat anul trecut 162 de tranzacţii cu o valoare cumulată de 3,2-5 mld. dolari, conform estimărilor companiei de consultanţă EY. În volum piaţa a crescut, numărul de fuziuni şi achiziţii fiind la maximul ultimilor trei ani.

Investitorii financiari se uită de regulă la tranzacţii mai mari, de peste 50 mil. euro sau chiar peste 100 mil. euro, iar numărul acestor pariuri în România este mai mic decât în alte ţări.