Fostul presedinte islamist Mohamed Morsi moare dupa sase ani in inchisoare. Avocat: ‘Alti detinuti ne-au facut semn ca nu mai avea puls’

0
88

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi – considerat o marionetă în mâna Fraţilor Musulmani aflaţi atunci la putere – a murit luni, la vârsta de 67 de ani, în urma unei audieri într-un tribunal la Cairo, la aproape şase ani după ce a fost destituit de către succesorul său, Abdel Fattah el-Sisi, la acea vreme comandantul armatei, relatează news.ro.

”Tribunalul i-a acordat dreptul să vorbească timp de cinci minute… El a căzut la podea, în cuşca acuzaţilor… şi a fost transportat imediat la spital…”, unde a decedat, se arată într-un comunicat al Parchetului General egiptean.

”El a sosit la spital exact la ora (locală 16.50 (17.50, ora României) şi nu avea răni noi vizibile pe corp”, precizează parchetul.

Fostul preşedinte, aflat în detenţie din iulie 2013, compărea luni în cuşca rezervată acuzaţilor, în interiorul complexului penitenciar de la Tora, în sudul Cairo.

Contactat de AFP, unul dintre avocaţii săi, Abdelmoneim Abdel Maksoud, a declarat că ”nu am putut măcar să-l vedem la tribunal, din cauza pereţilor de sticlă blindată (ai boxei) nesonorizate. Însă alţi deţinuţi ne-au făcut semn că nu mai avea puls”.

”L-am văzut pe targă în complexul judiciar” al Închisorii Tora, a adăugat el.

Într-un mesaj postat pe Twitter, Ahmed, fiul lui Morsi, a confirmat moartea preşedintelui destituit.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan Erdogan, un aliat al fostului preedinte islamist, i-a adus rapid un omagiu, catalogându-l drept un ”martir”. Iar emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, şi-a exprimat ”profunda tisteţe”.

Potrivit lui Jonathan Schanzer, de la cercul de reflecţie Foundation for Defence of Democracies (FDD), ”date fiind circumstanţele, Mohamed Morsi va fi considerat un martir. Iar teoriile complotului în jurul morţii sale vor prospera cu siguranţă”.

Însă ”Fraţii Musulmani vor rămâne muribunzi în Egipt. Iar ei vor rămâne slăbiţi în restul regiunii”, consideră el.

Organizaţia de apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW) a reacţionat, de asemenea, luni, după anunţul morţii lui Morsi.

”Este teribil, dar ÎNTRU TOTUL previzibil, dat fiind eşecul Guvernului de a-i acorda îngrijiri medicale adecvate şi reducerii vizitelor familiei sale”, a scris pe Twitter SarahLeah Whitson, directoarea HRW pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Site-ul ziarului de stat Al-Ahram a anunţat moartea lui Morsi, primul preşedinte egiptean ales democratic, rămas la putere un an, înainte să fie îndepărtat de armată, în vara lui 2013.

Liderul islamist era încarcerat de când a fost destituit de armată. El a fostjudecat după aceea în mai multe dosare – inclusiv într-un dosar de spionaj în favoarea Iranului, Qatarului şi unor grupări islamiste ca Hamas în Fâşia Gaza.

El a fost acuzat, de asemenea, de urzirea unor acte teroriste.

”Există o pauză între două şedinţe în dosare diferite… Ei tocmai terminaseră şedinţa cu privire la cazul de spionaj”, a declarat luni pentru AFP o sursă judiciară, după anunţul morţii fostului preşedinte.

După destituirea sa, cel care l-a destutit, fostul său ministru al Apărării Abdel Fattah el-Sisi, a purtat o reprimare fără milă a opoziţiei islamiste şi în special a Fraţilor Musulmani, din cadrul căreia mii de membri au fost încarceraţi.

Mai mulţi dintre ei au murit în detenţie.

Poliţişti şi militari au ucis peste 1.400 de manifestanţi în favoarea lui Morsi în decurs de câteva luni. Sute de manifestanţi au fost condamnaţi la moarte, în procese în masă expeditive, catalogate de ONU drept ”fără precedent în istoria recentă” a lumii.

În anii care au urmat loviturii în forţă a armatei, în Egipt a avut loc o succesiune de atacuri vizând forţe de ordine.

Sute de poliţişti şi militari au fost ucişi, în timp ce apărea o veritabilă insurecţie jihadistă localizată în provincia Nord-Sinai, devenită un bastion al grupării Statul Islamic (SI).