„Franta, un jucator de categorie grea in economia romaneasca”

0
83

Franţa, a treia economie ca mărime din UE, a rămas una dintre forţele domi­nan­te economic, politic şi militar ale Uniunii, iar companiile franceze sunt o forţă dominantă în ecomomia românească. Franţa ocupă locul trei în topul partenerilor la export ai României şi, mai important, este una dintre puţinele ţări cu care România are din când în când excedent comercial. Statistica oficială franceză arată că Franţa a revenit anul trecut pe excedent în relaţiile comerciale cu România. Aceleaşi date arată că România a fost excedentară, în ultimul deceniu, în 2009, 2010, 2011, 2015 şi 2016.

În România, celebrarea zilei naţionale a Franţei, plasată anul acesta sub semnul Centenarului, dobândeşte o nouă semnificaţie deosebită pentru relaţiile franco-române, spune Ziarului Financiar ambasadoarea Franţei la Bucureşti Michele Ramis. „Suntem pe punctul de a deschide sezonul România-Franţa, care din noiembrie 2018 până în iulie 2019 va marca o perioadă prielnică pentru cele două ţări ale noastre şi care va oferi oportunităţi excepţionale pentru consolidarea parteneriatelor noastre economice. Aceasta este dorinţa pe care o exprim astăzi”, spune doamna ambasadoare. Pentru a îndeplini această misiune a diplomaţiei economice şi a sprijini cât mai bine companiile, serviciile ambasadei franceze se pot baza pe o „naţională a Franţei la exporturi” organizată şi bine structurată cu Business France, Comitetul de Consilieri de Comerţ Exterior ai Franţei (CCEF), Camera de Comerţ şi Industrie Franceză din România (CCIFER), precum şi patru cluburi de afaceri francofone care s-au dezvoltat în provincie, în Sibiu, Cluj, Timişoara şi Iaşi, a explicat doamna ambasadoare.

Un reprezentant de marcă al businessului francez pe piaţa româ­neas­că este grupul Veolia, care cu Bu­cureşti, Ploieşti şi Iaşi a acumulat o ex­perienţă de aproape 20 de ani în gestio­narea serviciilor de alimentare cu apă, canalizare ape uzate şi energie în România. În acest timp, compania a investit 544 mil. euro. Pentru Bucureşti, Veolia acţionează prin Apa Nova Bu­cu­reşti, al cărei principal obiect de acti­vitate este gestionarea resurselor de apă, tratarea şi distribuţia apei către consu­matori, evacuarea apelor uzate şi a apelor meteorice de pe teritoriul Capitalei.

Apa Nova Bucureşti operează şi Staţia de Epurare Ape Uzate a Municipiului Bucureşti. CEO Veolia România Mădălin Mihailovici po­vesteşte pentru Ziarul Financiar, despre cum arătau infrastructurile de apă ale Bucureştiului şi Ploieştiului când Veolia a venit în România şi despre realizările şi proiectele companiei. Referitor la acest capitol, domnul Mădălin Mihailovici le va explica bucureştenilor când vor putea pescui pe Dâmboviţa în aval de Bucureşti, până nu demult una dintre cele mai poluatoare capitale din UE.   

Dintre producătorii industriali francezi din România se remarcă în primul rând Renault, care a făcut din Dacia cel mai mare exportator al României şi unul dintre cei mai mari şi căutaţi angajatori. Exporturile Dacia, pre­luată în 1999 de grupul Renault, con­tribuie cu 3-4% la exporturile totale ale României. Cele mai multe maşini Dacia exportate de România se duc în Franţa.

În sectorul financiar, Franţa este prezentă prin BRD, bancă deţinută de grupul francez Societe Generale şi care se plasează pe poziţia a treia în clasamentul celor mai mari bănci din România în funcţie de active. Capitalul francez ocupă locul doi pe piaţa bancară românească, adunând o cotă de mai mult de 13% din activele totale, după cel austriac.

Carrefour, Auchan şi Decathlon sunt nume cu rezonanţă în retailul local, sector în care cele mai mari businessuri sunt cele din comerţul alimentar. Aici, Car­refour este pe primul loc pe podium. Francezii sunt prezenţi în România din 2001 şi au ajuns să aibă peste 300 de magazine sub mai multe formate, res­pec­tiv hipermarketuri, super­mar­keturi, ma­gaz­ine de proxi­mitate, online, pre­cum şi un mix de discount şi cash & carry. Carrefour, Auchan şi Cora au obţi­nut anul trecut pe piaţa locală afaceri cu­mulate de 16,5 mld. lei, giganţii con­trolând circa 18% din tot comerţul ali­mentar local. În comerţul modern, printre cele mai cunoscute nume cu pre­zenţă în România  se numără L’Oreal (cos­metice), Leroy Merlin (bricolaj), Decathlon (echipamente sportive), Roche Bobois (mobilă) sau Orsay (mo­dă). Cu Decathlon, Franţa a îm­pân­zit cu biciclete oraşele mari ale Ro­mâniei.

Cu astfel de jucători, Franţa ocupă locul patru în topul investitorilor din Ro­mânia în funcţie de soldul investiţiilor, de 4,8 mld. euro (2016, datele BNR). România este al 25-lea client comercial al Franţei şi cel de-al 27-lea furnizor al său. 

În acelaşi timp, Franţa este al cincilea partener la export al ţării noastre şi cel de-al treilea furnizor al său. 

sursa: zf.ro